Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   „Moldova va avea întotdeauna un…

„Moldova va avea întotdeauna un loc special în inima mea”. Mesajul de Adio al unui ambasador

Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei în R. Moldova își încheie mandatul. Într-un mesaj de adio, acesta mulțumește partenerilor și spune că „Moldova va avea întotdeauna un loc special în inima mea”.

„Dragi prieteni, colegi și parteneri. Iată că se apropie sfârșitul mandatului meu de Ambasador al Suediei în Republica Moldova, de aceea aș dori să-mi exprim cele mai sincere mulțumiri colegilor mei dragi de la Ambasadă, Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, numeroșilor noștri parteneri din cadrul Organizațiilor Internaționale, societății civile și comunității de afaceri, precum și tuturor uimitoarelor femei și bărbați din Moldova, pe care le-am întâlnit și am colaborat în tot acest timp, vă mulțumesc pentru sfaturi și sprijin, prietenie și parteneriat. A fost o mare onoare să reprezint Suedia în acești trei ani, să contribuim împreună la consolidarea relațiilor dintre cele două țări și la dezvoltarea agendei reformelor în Republica Moldova, în baza principiilor democrației, statutului de drept, drepturilor omului și egalității de gen. Moldova va avea întotdeauna un loc special în inima mea. Vă transmit cele mai frumoase urări! La revedere!”, a scris Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei în R. Moldova.

Recent, într-un interviu pentru ZdG, Signe Burgstaller spunea că „diplomaţia pe care o profesez m-a obişnuit cu transferuri în diferite ţări. Înainte de a ajunge în R. Moldova, am avut timp suficient pentru pregătiri. Am citit mult despre evoluţiile din ţara dvs., m-am întâlnit cu experţi din Suedia, care aveau experienţă privind relaţiile cu R. Moldova. Deci, am venit la Chişinău suficient de pregătită. Sigur că e puţin diferit când te stabileşti în R. Moldova, când lucrezi şi locuieşti aici. Am venit în septembrie 2015. Chiar în primele weekenduri trăite aici, aveau loc multe acţiuni de protest. Perioada în care venisem încoace era una dificilă pentru R. Moldova, în special sub aspect economic. În cei trei ani de muncă aici, am avut posibilitatea să apreciez complexitatea tuturor provocărilor: corupţia, lipsa unui sistem independent de justiţie, migraţia necontenită. Pe de altă parte, tot aici am descoperit un mare potenţial şi mult talent, care ar putea sprijini Moldova în calea sa spre prosperitate. Sunt numeroase provocări majore, dar, totodată, există acest potenţial cu totul special. În opinia mea, soluţia mai multor probleme ar fi o bună concentrare pe realizarea reformelor. Singurul mod de a aborda aceste provocări şi de a lucra cu resursele şi potenţialul ţării este de a continua eforturile asupra reformelor. De altfel, acesta ar fi cel mai important scop al nostru aici – să susţinem agenda de reforme”.

Citiți interviul integral aici: „Corupţia e una dintre problemele la care trebuie să fiţi întotdeauna foarte atenţi”