Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Mesajul lui Năstase din Dublin:…

Mesajul lui Năstase din Dublin: „Să fim precauți şi să evităm protestele cu iz geopolitic, manipulatorii”

Foto: facebook.com/AndreiNastase.DA

Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase se va alătura mișcării protestatare din diasporă la Dublin, Irlanda. Acesta a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care le-a mulțumit cetățenilor pentru maturitatea şi dragostea de Țară de care au dat dovadă. Totodată, acesta i-a îndemnat să fie precauți şi să evite „protestele cu iz geopolitic, manipulatorii și menite să deturneze adevărata Mișcare Protestatară”. 

LIVE TEXT/ Foto/ Video: Diaspora face istorie. Câteva sute de persoane s-au adunat în PMAN

„Nu găsesc cuvinte să vă spun cât de mândru sunt de voi. De noi. Ştiu cum e să fii departe de casă, să-ți sară mulți în cap că ai ales să fugi, că acolo ar fi mai ușor, că n-ai voie la un cuvânt de spus.

Dar când trimitem bani acasă, statul are grijă să și-i însușească, să-i socotească la PIB și, prin ei, să se mențină astfel pe linia de plutire economică.

Vă mulțumesc pentru maturitatea şi dragostea de Țară de care dați dovadă. După acest scrutin, în care forțele antioligarhice au demonstrat unitate, cred că ştim unde trebuie să căutăm următorul prim-ministru, miniştri şi parlamentari..

Cât priveşte protestele, vă rog să fim precauți şi să le evităm pe cele cu iz geopolitic, manipulatorii și menite să deturneze adevărata Mișcare Protestatară.

Acum avem nevoie de unitate şi maturitate. Salut orice inițiativă de a protesta paşnic şi în limitele legii, astfel că astăzi, la 14.00, în Garden of Rememberance din Dublin, mă alătur protestului diasporei noastre irlandeze. #votfurat nu trebuie să mai fie o normalitate.

Capul sus, prieteni. Până la capăt”, scrie Andrei Năstase.

Can­di­da­ta pro-europeană și președinta PAS, Maia San­du, a decla­rat că nu va par­ti­ci­pa la mani­fes­ta­ții până nu va epu­i­za toa­te căi­le lega­le de con­tes­ta­re a ale­ge­ri­lor