Mesajul lui Igor Dodon pentru președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Naționale a României

Cu ocazia Zilei Naționale a României, președintele R. Moldova, Igor Dodon, i-a adresat un mesaj de felicitare președintelui României, Klaus Iohannis.

Vedeți mai jos mesajul integral al lui Igor Dodon:

STIMATE DOMNULE PREȘEDINTE,
Ziua Naţională a României este un prilej deosebit pentru a Vă transmite, în numele meu şi al cetăţenilor Republicii Moldova, cele mai sincere felicitări pentru Dumneavoastră personal şi urări de bine, pace și progres pentru întregul popor român.

Doresc să evidențiez cu multă satisfacție că, în prezent, relaţiile dintre Republica Moldova şi România se dezvoltă plenar în spiritul respectului reciproc și al atașamentului față de valorile comune, iar parteneriatul strategic este în continuă ascensiune.

În acest context, reiterez deschiderea țării mele de a sprijini avansarea agendei bilaterale în domeniile de interes mutual, în special în ceea ce ține de implementarea proiectelor prioritare, menite să sporească gradul de bunăstare și siguranță a cetățenilor noștri.

Reconfirmînd dorinţa sinceră de valorificare deplină a legăturilor dintre ambele state, Vă rog să acceptaţi, Stimate Domnule Preşedinte, expresia înaltei mele consideraţii

Azi, 1 decembrie 2019, se împlinesc 101 ani de la Marea Unire din 1918 și este marcată Ziua Națională a României. Cu această ocazie, la București, are loc parada militară de 1 decembrie. 

Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi în Piaţa Arcul de Triumf pentru parada la care participă și 26 de militari ai Armatei Naționale a Republicii Moldova. Evenimente dedicate zilei de 1 decembrie au loc și în mai multe localități din R. Moldova.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *