Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Mesajele de felicitare ale primilor…

Mesajele de felicitare ale primilor oameni în stat: „Limba Română”, „Limba Noastră” sau „Limba Mamei”

sandu greceanii dodon

Astăzi, 31 august, atât prim-ministra Maia Sandu, președintele Igor Dodon, cât și președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, au venit cu mesaje de felicitare pentru cetățenii R. Moldova pe paginile lor de Facebook. Iar dacă Maia Sandu îndeamnă oamenii să fie mândri că vorbesc limba română, Igor Dodon și Zinaida Greneanîi felicită cetățenii cu ocazia sărbătoririi Limbii Noastre sau a Limbii Mamei.

În mesajul său de felicitare, prim-ministra Maia Sandu îndeamnă cetățenii să vorbească corect limba română și să-și îmbogățească limbajul citind cărți românești.

„Această sărbătoare este și un prilej bun de a ne aduce aminte cum este să rămâi fără limba ta, iar câștigarea dreptului de a scrie cu grafie latină și de a reveni în spațiul limbii române a fost o restabilire a demnității noastre și a identității poporului nostru. Vorbiți-le copiilor astăzi despre limba română, citiți împreună o poezie de Eminescu, Vieru, Matcovschi sau Naum, ascultați împreună un cântec de Doina și Ion, spuneți-le că limba română ne definește ca neam și ca identitate între alte popoare, explicați-le că toate limbile au farmecul lor și că suntem cu atât mai bogați cu cât mai multe limbi cunoaștem”, a scris Maia Sandu.

Pe de altă parte, președintele Igor Dodon scrie în mesajul său de felicitare că-și dorește ca cetățenii RM să fie „împăcați cu gândul că vorbesc una dintre cele mai frumoase limbi din lume”, fie aceasta moldovenească sau română.

„Frumusețea mamei și dragostea față de ea nu depind de numele pe care mama îl poartă – o iubim și o prețuim indiferent de cum o cheamă. La fel e cu Patria, la fel e cu limba poporului, contează să le iubim și să le prețuim așa cum le-am moștenit, așa cum ne-am obișnuit cu ele sau așa cum preferăm să le zicem în sinea noastră. În această zi de sărbătoare a Limbii Noastre, vreau ca toți concetățenii mei să fie împăcați de gândul că noi vorbim una dintre cele mai frumoase limbi din lume. Fie că îi spunem moldovenească (așa cum preferă majoritatea moldovenilor și este expres indicat in Constituție), fie că îi spunem română (așa cum preferă mulți alți concetățeni) – e aceeași limbă și e a noastră. Nu trebuie să ne dezbine limba care, de fapt, ne unește”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

La fel ca Igor Dodon, președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi, felicită cetățenii cu ocazia sărbătorii naționale „Limba Noastră” și susține că numele acestei sărbători a fost ales cu „multă înțelepciune, pentru ca fiecare locuitor al țării să celebreze puterea și frumusețea propriei limbi și culturi”.

Foto: gov.md/socialistii.md/a-tv.md