Marina Tauber demisionează. „Aceasta este una dintre cele mai dificile și contradictorii decizii din viața mea”

Marina Tauber, vicepreședinta Partidului Șor și președinta Fede­ra­ției de Tenis din Mol­dova, anunță că demisionează din cea de-a doua fucție.

„Probabil, aceasta este una dintre cele mai dificile și contradictorii decizii din viața mea pentru ziua de azi, cu toate acestea, a venit momentul când nu pot să nu o accept! În legătură cu implicarea mea în politică, atât la nivel național, cât și din ce în ce mai mult la nivel european și internațional, fizic nu mai pot să ofer acestei funcții atât de mult timp… Le mulțumesc sincer echipei mele, oficiului nostru drag, membrilor comitetului executiv, membrilor FTM, tuturor antrenorilor, specialiștilor și desigur tuturor oamenilor, iar în primul rând, d-lui Ilan Șor care este sponsorul principal și cel mai mare prieten și suporter al tenisului moldovenesc, precum și tuturor structurilor, atât publice, cât și private”, a scris vice-președinta Partidului Șor. 

Menționăm că pe parcursul ședințelor de judecată în dosarul „Șor”, Marina Tauber a fost foarte activă, chemând de nenumărate ori oamenii la protestul pentru susținerea primarului orașului Orhei. Totodată, Tauber figureză în Raportul Kroll. Aceasta fiind menționată ca una dintre beneficiarii banilor dispăruţi din cele trei bănci la sfârşit de 2014.

Potrivit declarației de venituri și proprietăți pentru anul 2015, Marina Tauber indică doar un salariu de 17500 de lei obținut de la Școala Sportivă Specializată Republicană de Tenis. Tauber este proprietara unui apartament cu o suprafață totală de 72,8m.p.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Flaviu Baghiu

    MARINEI TAUBER

    Marină, draga moșului Marină
    După miliard ai fost divină
    Ai luptat dârză pentru Șor
    Și-am pierdut toți la scor.

    Marină, draga moșului Marină
    Turnați-ași în fund benzină,
    Chiar de știi limba română
    Nu-ți iau miliardul de bună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *