Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu spune că lui…

Maia Sandu spune că lui Dodon îi este frică de justiție

Șefa Executivului, Maia Sandu, a precizat, în cadrul ediției din 7 noiembrie a emisiunii „În PROfunzime” de la PRO TV, că va participa mâine la discuțiile cu fracțiunea PSRM înainte de a se adresa în plenul Parlamentului. Ea a menționat că nu a discutat cu partenerii din majoritate despre propunerea ca Legea Procuraturii să fie modificată deoarece „nu este timp”.

Premierul se arată sigură că „Dodon înțelege că eu nu vreau să pun un procuror care să mi se subordoneze”, dar are suspiciuni că șefului statului i-ar fi frică de justiție sau vrea să controleze Procuratura Generală.

Referitor la faptul că nu a discutat cu socialiștii înainte să anunțe că Guvernul își asumă răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii deoarece „nu avem timp să stăm două săptămâni la vorbă”.

„Ori trebuia anulat ordinul și propusă altă soluție, ori expediată lista CSP. Pe partea cealaltă, am văzut anumite jocuri pe sub masă, există frică”, a subliniat aceasta, vorbind despre „întâlniri ale membrilor echipei lui Dodon cu personaje toxice din sistemul judecătoresc”.

Totodată, ea a menționat că ideea proiectului a fost discutată la Ministerul Justiției.

La fel, Maia Sandu a dezvăluit că le-a explicat ambasadorilor de ce a fost nevoie de acest proiect, adăugând că „toată lumea sprijină o reformă autentică a justiției”, iar partenerii externi vor sprijini Republica Moldova dacă va fi reformat acest domeniu.

Mâine, 8 noiembrie, deputații se vor întruni în ședință plenară. Pe ordinea de zi este adresarea prim-ministrului.

Socialiștii au anunțat că ar putea să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, după ce acesta și-a asumat răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii.

Miercuri, 6 noiembrie, după ce ministra Justiției, Olesea Stamate, a declarat că va anula concursul prin care au fost preselectați patru candidați la funcția de procuror general, care să fie înaintați Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Totodată, Guvernul și-a asumat răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii, astfel încât premierul să înainteze CSP o listă a candidaților la funcția de procuror general.

Socialiștii au criticat gestul, menționând că Maia Sandu ar încerca să provoace căderea Guvernului.

Conform Regulamentului Parlamentului, dacă, în decurs de 72 de ore din momentul angajării răspunderii de către Guvern, cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi nu depun o moţiune de cenzură Guvernului, proiectul de lege se consideră adoptat.