Maia Sandu despre acordul dintre Blocul ACUM și PSRM

Premierul Maia Sandu crede că acordul politic între Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor, care ar urma să asigure continuitatea guvernării de coaliție, ar putea fi semnat săptămâna viitoare, deși există încă disensiuni în legătură cu unele reforme din justiție și procuratură, scrie Europa Liberă. În caz contrar, Sandu a propus, într-un interviu cu Europa Liberă, ca cele doua partide să-și prezinte punctele de vedere diferite într-o dezbatere publică.

„Reiterez, dacă până săptămâna viitoare nu vom avea un acord comun, o să le prezentăm așa cum sunt ele, pe de o parte și pe alta, și în cadrul consultărilor publice sperăm să ajungem la un numitor comun”. Printre reformele acceptate, se pare, este crearea unei comisii de evaluarea a procurorilor și judecătorilor care să includă „inclusiv procurori sau foști procurori, foști judecători din țările Uniunii Europene” ceea ce i-ar da mai multă credibilitate.

„Uneori și atunci când intențiile sunt foarte bune se întâmplă că mai dăm în bară, așa cum s-a întâmplat în cazul Curții Constituționale”, a recunoscut premierul Maia Sandu în interviul cu Europa Liberă. Sandu a cerut din nou ca noul președinte al Curții Constituționale, socialistul Vladimir Țurcan să facă un pas înapoi „și să lase o persoană fără trecut politic să ajungă în această funcție”, dar a recunoscut că votul de la CC nu poate fi schimbat.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *