Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu a recunoscut pentru…

Maia Sandu a recunoscut pentru ce „oameni minunați” a votat

Candidata PAS la prezidențiale, Maia Sandu și-a ales președintele. Aceasta a votat la secția de votare Liceul teoretic „Petru Rareş”, str. N.Costin, 63 din capitală.  Înainte de a arunca buletinul de vot în urnă, aceasta a declarat că a votat pentru „oamenii minunați ai acestei țări”.

„Am votat pentru oamenii minunați ai acestei țări, pentru oamenii pe care i-am rdescoperit în aceste săptămâni, care cred în corectitudine, adevăr, educație, bun simt. Mulțumesc celor care s-au mobilizat. Cei care n-au ajuns la vot să facă acest lucru, votul este important. Trebuie să fim vigilenți, să nu ne fure votul. Mulțumesc mult celor care au crezut în oameni cinstiți, mulțumesc cetățenilor din diasporă”, a declarat candidata la șefia statului.

Maia Sandu s-a arătat sigură că va câștiga alegerile, dacă acestea nu vor fi fraudate: „Dacă alegerile vor fi corecte, noi vom câștiga!”

Întrebată ce va face imediat după ce va accede la postul de președinte, Maia Sandu a afirmat că „primul lucru este să redăm încrederea cetățenilor în statul în R. Moldova, ulterior voi numi  în funcțiile de conducere, în limitele atribuțiilor președintelui, oameni integri, onești, profesioniști”.

Zia­rul de Gar­dă te ține la curent cu cele mai impor­tan­te eve­ni­men­te ale zilei de astăzi.

Urmărește LIVE TEXT: Alegem Președintele R. Moldova