Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Decizia Blocului ACUM: Năstase…

VIDEO Decizia Blocului ACUM: Năstase – președinte al Parlamentului, Sandu – premier

Foto: captură privesc.eu

Andrei Năstase este candidatul Blocului ACUM la funcția de președinte al Parlamentului, iar Maia Sandu este propusă pentru funcția de premier. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat cei doi copreședinți și deputații Blocului ACUM.

Maia Sandu și Andrei Năstase au declarat că Blocul ACUM își asumă responsabilitate pentru guvernare, chiar dacă nu are sprijin în Parlament.

În acest sens, Blocul politic ACUM Platforma DA și PAS propune următoarele acțiuni:

I. Asigurarea funcționalității Parlamentului prin alegerea lui Andrei Năstase în funcția de Președinte al Parlamentului și alegerea comisiilor permanente și a Biroului permanent a Parlamentului.

II. Adoptarea și implementarea pachetului de inițiative legislative pentru dezoligarhizarea țării:

  • Adoptarea Hotărârii Parlamentului privind adoptarea Declarației cu privire la caracterul capturat al statului Republica Moldova.
  • Aprobarea amendamentelor la Legea procuraturii, demiterea actualului Procuror general subordonat intereselor oligarhice și numirea în această funcție a unui procuror independent, de preferință european.
  • Adoptarea Hotărârii Parlamentului privind eliberarea lui Vasile Botnari din funcția de director al Serviciului de Informație și Securitate în legătură cu exprimarea neîncrederii de către Parlament potrivit art.13 alin.(1) lit.e) din Legea nr.753/1999 privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova .
  • Adoptarea Hotărârii Parlamentului privind revocarea lui Bogdan Zumbreanu din funcția de director al Centrului Naţional Anticorupţie în legătură cu necorespunderea cu cerinţele legale de numire în funcţie (lipsa reputației ireproșabile) și temeiul art.8 alin.(9) din Legea nr.1104/2002 cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie.
  • Modificarea Codului electoral și demiterea prin Hotărâri ale Parlamentului a membrilor CEC.
  • Modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Eliberarea din funcție a Președintelui CSJ.
  • Modificarea Legii cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate și revocarea Președintelui ANI.
  • Modificarea Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei, revocarea din funcție a Guvernatorului BNM și numirea prin concurs a unui nou Guvernator.
  • Adoptarea de către Parlament a proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative (anularea sistemului electoral mixt și revenirea la sistemul electoral proporțional).
  • Adoptarea de către Parlament a hotărârilor ce vizează crearea a 3 comisii parlamentare de anchetă cu privire la:
    • Anchetarea operațiunilor de spălare a banilor (laundromat);
    • Consecințele implementării legii privind amnistia capitalului;
    • Investigarea furtului miliardului, cu obligarea prezentării de către BNM a raportului Kroll.

III. Asumarea de către ACUM DA PAS a guvernării Republicii Moldova prin învestirea Guvernului condus de Maia Sandu.