Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (Live-text/video) O nouă ședință a…

(Live-text/video) O nouă ședință a Parlamentului. Ce subiecte sunt discutate

Astăzi, 11 mai, are loc o nouă ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse șase subiecte. Deputații vor audia raportul premierului privind activitatea Guvernului din ultimii doi ani, precum și raportul Avocatului Poporului privind respectarea drepturilor și libertăților omului în R. Moldova în anul 2017. Pe ordinea de zi mai figurează ratificarea Acordului cu Guvernul Turciei privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, precum și modificările legislative la Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi. 

Ora 15:00: „Atâta timp cât nu vor fi respectate drepturile omului la nivel instituțional, nu vom soluționa nicio problemă”, a declarat Mihail Cotorobai, avocatul Poporului.

Ora 13:47: 50 de deputați au votat pentru numirea în funcția de director-adjunct al Centrului Național Anticorupție a Lidiei Chireoglo. 

Premierul Pavel Filip este prezent la ședință ca să prezinte raportul pentru activitatea Guvernului pe parcursul anului 2017.

Ora 12: 34: „Raportul prezentat de către prim-ministru a fost unul foarte echilibrat. Nu a fost un raport triumfalist. Toți văd că Guvernul este o echipă”, a spus Marian Lupu, deputat PDM.

Ora 12:24: „Premierul a prezentat un raport „ideal”, dar foarte departe de ceea ce vedem și trăim astăzi. Lupta împotriva corupției s-a oprit doar la înlăturarea oponenților și atât. Despre ce luptă împotriva corupției putem vorbi atunci când îl aveți în frunte pe cel mai mare corupt? Clasa politică din R. Moldova este cointeresată în business și nu-i interesează grijile oamenilor… Degeaba mai umblă Leancă la Bruxelles, pentru că nu-l mai crede nimeni”, a declarat liberalul Mihai Ghimpu.

Ora 12:18: „Vreau să vă amintesc despre faptul că Guvernul Filip a fost învestit într-o perioadă dificilă pentru țara noastră. Regret că unii colegi, au uitat că am fost într-o echipă sau că au fost și ei la guvernare, dar acum vin cu acuzații”, a sărit în apărarea Guvernului deputatul Valeriu Ghilețchi, evitând să vorbească despre felul în care a fost investit noul Guvern la miezul nopții. „Consider că premierul și Guvernul fac față votului de încredere pe care l-am dat. Cred că raportul este unul corect și uneori chiar autocritic. Nu există guverne perfecte, dar cu toate acestea trebuie să recunoaștem că se pot face și lucruri frumoase”, a completat Ghilețchi.

Ora 12:08: „Vobiți despre majorarea salariilor, dar vedem că tot mai mulți oameni trăiesc în sărăcie. Mai mult, oamenii investesc tot mai puțin pentru sănătate și asta fac pentru că nu au bani”, a declarat Vladimir Golovatiuc, deputat din partea PSRM, comentând activitatea Guvernului.

Ora 12:00: Tudor Deliu susține că raportul prezentat de către premier nu reprezintă realitatea din R. Moldova. „Sunteți prea optimist. Ne-ați vorbit despre acțiuni în lupta împotriva corupției din cauza căreia am pierdut foarte multe finanțări. UE nu mai poate finanța țări cu un regim hibrid. Despre ce justiție ne vorbiți? Zilnic vedem o justiție selectivă. Un exemplu bun este cazul Ilan Șor. Justiția este foarte blândă cu el. Nu ne va uimi dacă Șor va ajunge în curând și în Parlament. Ați pus în funcții importante cele mai controversate persoane…”, s-a arătat indignat Deliu.

Ora 11:55: „Deși rapoartele făcute la noi prezintă Moldova ca o poveste de succes, rapoartele prezentate de către alte țări menționează că suntem o țară capturată și afectată grav de către corupție. Migrația politică în Parlament arată că aceștia au fost cumpărați și 1/3 dintre deputați nu mai fac parte din partidele în care au fost la alegeri. Salutări la cei 15 trădători… Procurori și judecători iau mită pentru a lua decizii în favoarea cuiva și acuză rar funcționari vinovați. Pot fi observate urmăriri penale selective pe motive politice… Trebuie să atragem atenția la părerea partenerilor de observare. Dacă considerați că cei din exterior nu știu numele celui care a capturat această țară atunci vă înșelați”, a menționat Inna Șupac, deputată din partea Partidului Comuniștilor din R. Moldova.

Ora 10:20: „Dl. premier este, astăzi, alături de noi, alături de toți colegii… de toți deputații din Parlament”, a declarat Andrian Candu, la începutul ședinței.

„Am venit în fața d-vstră ca să nu ne lăudăm, ci să vă prezentăm un tablou corect a schimbărilor care s-au făcut… Economia își revine, deși situația nu este chiar atât de bună cum ne-am dori. Știm că investitorii nu vin decât într-un stat de drept și instituții democratice”, a spus premierul. Acesta a vorbit și lăudat proiectele pornite de partidul pe care-l reprezintă și susținute de către Guvern.

„Timp de jumătate de oră v-ați lăudat, dar nu ați venit cu date concrete. Ați împrumutat bani, dar ce ați face fără ajutoare străine?”, a întrebat socialistul Vlad Bătrâncea. –  „Finanțarea externă este un proces absolut firesc. Trebuei să te împrumuți pentru o perioadă ca să-ți revigorezi economia, mai ales că știm despre criza cu care se confrunta țara noastră”, a treplicat premierul.

„Ucraina nu poate construi nicio hidrocentrală fără acordul R. Moldova”, a declarat premierul, pentru a liniști tensiunea din societate.

Raportul Kroll 2 este discutat la Parlament. „De ce umblăm și căutăm în Europa, dacă Ilan Șor este aici și putem să-l chemăm să ne spună unde sunt banii furați?”, a comentat liberalul Mihai Ghimpu.

Democrații au aplaudat după ce premierul Filip a prezentat raportul Guvernului.

Ora 10:03: Andrian Candu, președintele Parlamentului, l-a salutat pe Veaceslav Nedelea, deputatul care a suplinit lista PDM. „Bine ați venit și succese frumoase doar… în interesul R. Moldova”, a spus Candu.