Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE TEXT: Chișinăul își alege…

LIVE TEXT: Chișinăul își alege primarul

Astăzi, 3 iunie 2018, are loc turul al doilea pentru alegerea primarului general al municipiului Chișinău. După primul tur de scrutin, în cursa electorală au rămas înscriși Ion Ceban, candidat din partea Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” (PSRM), care a obținut 40,97% din voturi și Andrei Năstase, candidat din partea Partidului Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” (Platforma DA) pentru care au votat 32,12% de alegători. Câștigător în turul doi va fi declarat candidatul care va obține cel mai mare număr de voturi.

UPDATE: Rezultate preliminare finale. Toate buletinele de vot au fost numărate. Andrei Năstase acumulează 52,57%, iar Ion Ceban – 47,43%.

Ora 23.05: Ion Ceban recunoaște înfrângerea: „Îl voi aștepta zilnic la Primărie, la 8.00, sper să nu întârzie”

UPDATE ORA 23.00: Oficial! Andrei Năstase a obținut cele mai multe voturi în turul doi al alegerilor locale din municipiul Chișinău. Candidatul comun al Platformei DA, PAS și PLDM, Andrei Năstase, a acumulat majoritatea voturilor în turul doi de scrutin al alegerilor locale noi din municipiul Chișinău. După contabilizarea a 97,39% din procesele verbale, Năstase a adunat 124 532 de voturi și nu mai poate fi depășit de contracandidatul său, Ion Ceban, reprezentantul Partidului Socialiștilor. 

UPDATE: după numărarea a 93,79% din procese verbale, Andrei Năstase a acumulat 51,98% din voturi, iar Ion Ceban – 48,02%.

UPDATE: după procesarea a 73,53% din procesele verbale, Năstase conduce cu 52,34%, iar Ceban acumulează 47,66%.

Prezența finală la urnele de vot în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale noi din municipiul Chișinău este de 39,12%. Comparativ cu primul tur, astăzi au venit la vot cu 3,6% mai mulți alegători. Totuși, rata de participare înregistrată astăzi este cu aproape 10% mai mică față de cea înregistrată în turul II al alegerilor pentru funcția de primar general din 2015, atunci când la urne s-au prezentat 48.79% din alegătorii incluși în listele electorale.

(LIVE) Prezența la vot:

Ora 19.10: Rata prezenței la vot de 35,5% înregistrată în primul tur a fost depășită. Peste 225 de mii de chișinăuieni și-a exercitat dreptul la vot până la această oră.

Ora 18.35: Și-au ales primarul peste 216,6 mii de chișinăuieni, ceea ce înseamnă o rată de participare de 34,11%. Cea mai înaltă prezență la vot se atestă în sect. Râșcani al capitalei, peste 36%, iar cea mai joasă, în suburbii, puțin peste 30%.

Ora 16:00: Din numărul total al alegătorilor incluși în listele electorale, pentru turul al doilea pentru alegerea primarului general al municipiului Chișinău, pînă la ora 16.00, și-au exercitat dreptul la vot 168 787  alegători, ceea ce constituie­­­­ 26,59 %. Cea înaltă prezență la urnele de vot este înregistrată în comuna Tohatin, acolo unde au votat 27,93% din numărul total al alegătorilor încluși în listele de bază. Cea mai scăzută prezență se atestă în comuna Băcioi.

„Incidente până în prezent nu au fost atestate. Contestații, careva demersuri până la acest moment la Consiliul Electoral de Circumscripție nu au fost înreginstrate”, a declarat secretara Consiliului Electoral de Circumscripție Chișinău.

Ora 15.25: Maia Sandu: Am votat pentru un primar care să nu ne mintă și să nu ne divizeze
Lidera Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS) a declarat că și-a dat votul pentru un primar „care să administreze corect și eficient resursele municipiului Chișinău, care să îmbunătățească condițiile de viață pentru toți locuitorii municipiului, pentru un primar care să nu ne mintă, pentru un primar care să nu ne divizeze în aliații săi și în dușmanii săi”. Totodată, Sandu i-a îndemnat pe chișinăuieni să iasă la vot: „faptul că suntem dezamăgiți nu înseamnă că trebuie să rămânem acasă și să-i lăsăm pe cei care ne-au dezamăgit să rămână în continuare în funcții”.

Ora 14.30: Promo-Lex continuă să raporteze încălcări: alegători transportați organizat și buletine de vot fotografiate
Procesul electoral în capitală continuă să fie caracterizat de mai multe nereguli, precum încălcarea secretului votului, transportarea organizată a alegătorilor, deficiențe în Sistemul Informaţional Automatizat de Stat „Alegeri” (SIAS „Alegeri”), prezența nejustificată a unor persoane în incinta sau în perimetrul secțiilor de votare. Încălcările au fost raportate de observatorii Promo-Lex, asociație care monitorizează procesul electoral în R. Moldova pe parcursul ultimilor 15 ani. Asociația are câte un observator static în fiecare dintre cele 306 secții de votare deschise în municipiul Chișinău la 3 iunie.

Ora 14.00: Prezență cu peste 2% mai mare la vot comparativ cu primul tur
Până la ora 14.00 s-au prezentat la urne 21,68% din alegători, cu 2,18% mai mult decât în primul tur de scrutin, din 20 mai 2018, când la aceeași oră votaseră 19,5% din chișinăuienii incluși în liste.

Ora 13.00: Prezența la vot până la această oră este de aproape 19%. În turul I, la aceeași oră votaseră 15,95% din alegători. Cea mai ridicată rată de prezență la vot este înregistrată în or. Codru, unde din 13 495 de cetățeni s-au prezentat la secțiile de vot 2 558 de persoane. Cea mai scăzută rată este înregistrată la Budești – 10,15%. Cei mai activi sunt alegătorii cu vârste cuprinse între 56-70 de ani, 31,95%, dar și 71 și mai mult, 31,64%.

Încălcări semnalate:

La secția nr. 229 se vehicula că azi ar fi fost înregistrate 17 cereri prin care se solicită urna mobilă la domiciliu. Conform datelor oficiale, cererile au parvenit și au fost înregistrate la 30-31 mai, susțin reprezentanții Consiliului Electoral de Circumscripție Chișinău (CECC).

Totodată, la secția 220, au fost înregistrate 23 de cereri de votare la locul aflării. Dintre acestea, 16 au fost declarate nule, pe motiv ca au fost depuse de o persoană neîmputernicită, respectiv, reprezentanții CEC nu se vor deplasa cu urna mobilă la domiciliu, în cazul acestora.

Ora 11.30: Președintele R. Moldova, Igor Dodon: „Cu Doamne ajută astăzi începem o etapă nouă pentru capitala noastră”

Ora 11.10: Mihai Ghimpu a votat astăzi pentru ca lucrurile bune începute în capitală să continue. Liderul Partidului Liberal din R. Moldova (PL) spune că își dorește „să avem în sfârșit un oraș cu care să ne mândrim”.

Ora 11.05: Prezența la vot până la această oră este de 10,26%.

Ora 10.45: Candidatul PSRM la șefia capitalei, Ion Ceban, susține că oamenii ar trebui să aleagă un primar care să se ocupe de probleme precum canalizare, drumuri, apeduct și transport public, și nu de ideologii sau politici.

Ora 10.30: Observatorii Promo-Lex: „Un alegător nu s-a regăsit în listele de bază. Au fost depistate persoane decedate în listele electorale. La Botanica cineva a fotografiat buletinul de vot. A fost chemată Poliția și se documentează cazul. Buletinul a fost anulat”

Ora 10.10: Valeriu Munteanu susține că „în cazul unei greșeli în aceste alegeri există pericolul instaurării „imperialismului rus”, de aceea a votat pentru un viitor european.

Ora 10.00: Din numărul total de 632 169 de cetățeni ai mun. Chișinău, incluși în listele de bază, s-au prezentat 6,19%. Suburbia cu cea mai ridicată rată de prezență la vot este Vadul lui Vodă, unde din 4 612 cetățeni s-au prezentat 382 de persoane. Cea mai scăzută rată este deocamdată la Cruzești, unde din 1 469 de cetățeni, în primele trei ore ale dimineții s-au prezentat doar 43 de persoane.

Ora 9.40: Candidatul PPDA-PAS-PLDM la șefia Chișinăului, Andrei Năstase: „În momentul în care voi obține mandatul chișinăuienilor, voi continua tot ce este bun, făcut până în acest moment, și voi elimina tot ce a condus la corupție, la haos, la lucruri urâte, la defecte, în detrimentul cetățenilor”.

Ora 9.30: Zinaida Greceanîi, despre alegerea sa: „Am votat pentru un primar gospodar care va avea grijă de Chișinău de locuitorii orașului, ca Chișinăul să devină un oraș foarte simpatic, confortabil pentru viață”.

Ora 9.00: Prezența la vot până la această oră este de 3,3%.

Ora 08.50: Andrian Candu: „Cu regret, alegerea nu a fost ușoară, deoarece pe parcursul acestei campanii am văzut diverse dezbateri, doar că nu în privința treburilor primăriei și a orașului, dar mai mult politică și confruntare politică”.

Ora 8.45: Dorin Chirtoacă, la ieșirea de la urne:  un rezultat pro-europen ar pune capăt și dictaturii pe care o avem la nivelul republicii la alegerile parlamentare.

Ora 7.00: Secțiile de votare au fost deschise

Pentru turul doi au fost tipărite 634 547 buletine de vot, dintre care 408 080 în limba română și 226 467 în limba rusă.