Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE/ Ședința Parlamentului a luat…

LIVE Ședința Parlamentului a luat sfârșit cu aplauze

Ședința Parlamentului R. Moldova are loc sâmbătă, 8 iunie, la ora 13.00, pe fundalul reglărilor de conturi dintre PDM și șeful statului, dar și a negocierilor dintre blocul ACUM și PSRM.

Ora 20.28: Ședința Parlamentului este declarată închisă. Deputații se vor întâlni în ședință mâine, 9 iunie, la ora 9.00. Președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi a declarat că timp de trei luni, cât instituția nu a fost funcțională, s-au adunat mai multe subiecte care trebuie examinate.

Ora 20.22: Se propune spre examinare proiectul de lege privind demiterea din funcție a directorului Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari. Șeful SIS a fost demis.

Ora 20.15: Se propune demiterea din funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA) a lui Bogdan Zumbreanu, pe motivul necurespunderii cu cerințe legale de numire în funcție. Proiectul de lege este prezentat de deputatul ACUM Sergiu Litvinenco. Acesta invocă drept motiv și faptul că Bogdan Zumbreanu s-ar face vinovat de condamnarea R. Moldova la CtEDO în mai multe dosare. Cu 61 de voturi, șeful CNA a fost demis.

Ora 20.10: Se propune adoptarea unei „declarații privind condamnarea tentativei de uzurpare a puterii în stat în favoarea Partidului Democrat din Moldova de către Curtea Constituțională”. Cu 61 de voturi, declarația a fost adoptată.

Ora 20.00: Biroul permanent al Parlamentului a elaborat agenda unei noi ședințe a Legislativului. Agenda include, printre altele, demiterea șefilor CNA și SIS. Socialistul Vasile Bolea prezintă proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative.

  • Se propune modificarea legislației în sensul acordării peședintelui R. Moldova a atribuției de numire și demitere a șefului Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Cu 59 de voturi modificarea a fost votată în două lecturi.

Ora 19.30: Deputatul ACUM Sergiu Litvinenco susține că vor fi demiși șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, și adjunctul său, Gheorghe Cavcaliuc.

Ora 19.20. Liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, delcară în cadrul unui briefing de presă că deciziile luate astăzi în Parlament sunt o tentativă de uzurpare a puterii în stat și că PSRM și Blocul ACUM au încălcat flagrant Constituția.

Ora 19.00: Deputații au luat o pauză de 30 de minute pentru a convoca biroul Parlamentului și a aproba agenda unei noi ședințe în care se va propune spre aprobare pachetul de legi privind „dezoligarhizarea R. Moldova”.

Ora 18.43: Are lor învestirea noului Guvern.

Ora 18.27: Deputații au luat o pauză pentru învestirea noului Guvern.

Ora 18.20: Parlamentul a dat vot de încredere Guvernului Maiei Sandu.

Ora 17.40: De la tribuna Parlamentului, Andrei Năstase a dat citire declarației cu privire la recunoașterii caracterului captiv al R.Moldova. Decizia a fost aprobată cu votul a 61 de deputați.

Ora 17.37: Igor Dodon a semnat decretul privind numirea Maiei Sandu în funcția de premier.

Ora 17.22: Parlamentul a votat componența celor zece comisii parlamentare.

Ora 16.31: Deputații se întrunesc în ședință pentru a decide componența Comisiilor. Totodată, președintele Igor Dodon urmează să consulte fracțiunile pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru.

Ora 16.27: Parlamentul alege membrii Biroului Permanent. PSRM va avea 3 reprezentanți, PAS, PPDA și PD – câte doi reprezentanți, iar Partidul Șor, un singur reprezentant.

Din componența Biroului Permanent al Parlamentului vor face parte:

Vlad Batrîncea (PSRM)
Vasile Bolea (PSRM)
Corneliu Furculiță (PSRM)
Sergiu Litvinenco (PAS)
Igor Grosu (PAS)
Liviu Vovc (PPDA)
Maria Ciobanu (PPDA)
2 deputați PDM
1 deputat al Partidului Șor

Ora 16.08: Fracțiunea PAS la înaintat la funcția de vicepreședinte pe Mihai Popșoi, iar fracțiunea PPDA pe Alexandru Slusari. Cel de-al patrulea vicepreședinte va reveni opoziției.

Ora 16.04: Blocul ACUM propune ca Parlamentul să aibă 4 vicepreședinți.

Ora 15.57: PSRM îl înaintează pe Ion Ceban la funcția de vicepreședinte al Parlamentului.

Ora 15.47: Igor Dodon a felicitat-o pe Zinaida Greceanîi pentru noua funcție și i-a oferit un buchet de flori. Noua președintă a Legislativului a ținut un discurs de mulțumire de la tribuna Parlamentului.

Ora 15.43: Cu votul a 56 de deputați din 61, Zinaida Greceanîi a fost aleasă speaker al Parlamentului.

Ora 15.24: Procesul de vot s-a încheiat. Comisia urmează să facă totalurile și să anunțe rezultatele votării.

Ora 15.03: A început procesul e votare a speakerului Parlamentului, care va fi ales prin vot secret de cei 61 de deputați. Zinaida Greceanîi este singurul candidat la această funcție.

Ora 14.31: Partidul Socialiștilor a înaintat-o pe Zinaida Greceanîi la funcția de speaker al Parlamentului.

Ora 14.30: La ședința Legislativului este prezent și Igor Dodon.

Ora 14.20: Deputatul Vasile Bolea explică regulile privind alegerea președintelui Parlamentului. Deputații urmează să aleagă speakerul prin vot secret, iar procesul de votare va dura maxim o oră.

Ora 13.35: Deputații au luat o pauză de 30 de minute.

Ora 13.32: A început procedura de alegere a speakerului Parlamentului.

Ora 13.24: Zinaida Greceanîi a declarat că deputații PSRM și ACUM au semnat o înțelegere în vederea readucerii statului R. Moldova în albia Constituționalității.

Ora 13.22: În sală sunt prezenți 61 de deputați ai fracțiunilor PSRM, PAS și PPDA. Există cvorum, iar ședința poate fi continuată.

Ora 13.20: În sală sunt prezenți toți 35 de deputați ai fracțiunii PSRM.

Ora 13.18: Socialistul Eduard Smirnov enunță cererea prin care s-a solicitat convocare aședinței Parlamentului și ordinea de zi. Acesta spune că angajații Cancelariei nu sunt prezenți la Parlament.

Ora 13.05: Socialistul Ion Ceban anunță că cei 35 de deputați din fracțiunea PSRM semnează „înțelegerea politică temporară cu blocul ACUM privind dezoligarhizarea și readucerea Republicii Moldova în albia Constituționalității”. Documentul prevede, inclusiv, numirea Zinaidei Greceanîi în funcția d epreședinte a Parlamentului și votarea Maiei Sandu în funcția de prim-ministru.

Ședința este convocată de deputații din blocul ACUM și cei din fracțiunea PSRM. Potrivit ordinei de zi, astăzi urmează a fi alese conducerea și organele de lucru ale Parlamentului, aprobat programul de activitate și lista membrilor Guvernului, precum și adoptate câteva proiecte de lege.

La sediul Parlamentului a venit președintele Igor Dodon, iar în fața instituției sunt parcate, inclusiv, automobilele ambasadorului Federației Ruse în R. Moldova și ambasadorului SUA la Chișinău.


Andrian Candu a declarat că fracțiunea PDM nu a fost invitată la ședință.

Cronologia ultimelor evenimente de pe scena politică: