Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Trei subiecte, discutate la…

VIDEO Trei subiecte, discutate la ședința Consiliului de Securitate. Noul șef de la Air Moldova și directorul APP, prezenți la adunare

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că la ședința de astăzi, 12 septembrie, a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocată de urgență, s-a discutat doar trei subiecte.

Primul subiect despre care s-a discutat la ședință a fost privatizarea companiei Air Moldova. Potrivit președintelui Igor Dodon, la discuții a participat și noul șef al campaniei, numit în functie acum doua zile, după ce Iulian Scorpan a fost demis din funcție, dar și conducerea Agenției Proprietăți Publice (APP).

„Statul va întreprinde toate acțiunile pentru întoarcerea companiei. Sunt premise care ne permit să anulăm acordul de privatizare. Urmeaza ca astăzi să fie prezentate informații detaliate pe marginea acestui subiect”, a declarat Dodon.

Al doilea subiect despre care au discutat membrii CSS a fost concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

„După cum știți, statul a inițiat rezilierea contractului. De la momentul inițierii concursului și până la finisarea lui au fost înregistrate încălcări ale legislației. Urmează să fie făcut auditul investițiilor. Avia Invest și-a asumat angajamentul ca să vină cu investiții, însă nu au fost făcute”, a spus Dodon.

Ultimul subiect despre care s-a discutat la ședința convocată de urgență este situația privind aeroportul de la Mărculești. Astfel, Dodon suștine că a cerut conducerii de acolo ca să vină cu informații despre situația aeroportului și soluții cum ar putea fi utilizat acesta pe plan internațional.

„Astăzi am solicitat informații despre cum să utilizăm aceste active, ar fi bine sa mai deschidem doua aeroporturi. De exemplu, unul la Sud și altul la Nord”, a mai declarat Dodon