Liderul fracțiunii PLDM despre noul deputat din Parlament: „ar fi fost șantajat”

Sergiu Ceauș, membru supleant pe lista PLDM, căruia la 15 februarie Curtea Constituțională (CC) i-a validat mandatul de deputat, nu și-a exprimat până la acest moment poziția față de apartenența la fracțiunea PLDM din Parlament. Tudor Deliu, președintele fracțiunii PLDM din Legislativ, susține că astăzi proaspătul deputat a evitat să discute la acest subiect și că abia mâine urmează să se întâlnească cu Sergiu Ceauș. Potrivit lui Tudor Deliu, „comportamentul” lui Sergiu Ceauș, care este vizat într-un dosar penal de corupere pasivă, dă de înțeles că „ar fi fost șantajat și el”.  Între timp, atât liderul PLDM Viorel Cebotari, cât și liberal-democrata Maria Ciobanu și-au exprimat opinia că Sergiu Ceauș, ar putea deveni cel de-al 43-lea deputat din fracțiunea PDM, partid care a acces în Legislativ după alegerile din 2014 cu doar 19 parlamentari.

Tudor Deliu a precizat pentru ZdG că validarea de către CC a mandatului de deputat nu presupune că Sergiu Ceauș devine automat membru al fracțiunii PLDM.

„Odată cu validarea mandatului, fracțiunea trebuie să elaboreze un proces-verbal pe care să-l aducă la cunoștință în Parlament. Este vorba despre un proces-verbal care presupune modificarea numărului deputaților fracțiunii”, explică Tudor Deliu, care susține că mâine va afla poziția lui Sergiu Ceauș. „Urmează să discutăm mâine, dar comportamentul dlui a dat de înțeles că a fost șantajat și el”, a declarat președintele fracțiunii PLDM.

Sergiu Ceauș, ex-secretar general adjunct al Guvernului și fost vicepreședinte al raionului Cruleni, este cercetat într-un dosar penal de corupere pasivă, fiind acuzat, alături de ex-președintele raionul Criuleni, Vitalie Rotaru, că ar fi beneficiat de mijloace financiare din fondurile europene, acționând în complicitate cu alți agenți publici din cadrul Consiliului Raional Criuleni. Dosarul a ajuns pe masa magistratului Judecătoriei Chișinău, Serghei Lazari, în octombrie anul trecut, însă până la acest moment nicio ședință nu a avut loc, acestea au fost amânate pentru că judecătorul ar fi fost în concediu medical.

Ceauș accede în Legislativ după ce fotoliul de deputat a fost eliberat de Iurie Leancă, președintele PPEM, dar care în 2014 a intrat în legislativ pe listele PLDM. Nicolae Fachira, deputatul supleant care urma să preia fotoliul a refuzat mandatul.

În ședința din 15 februarie a Parlamentului, prima la care participă Sergiu Ceauș, acesta a votat proiecte de legi alături de deputații fracțiunii Grupului parlamentar popular european.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Pai cum altfel? Cu santaj si persecutie, pd a devenit, ca in urss, singurul partid….atragator ca o cadana si respingator ca o pagana; pentru unii Muma, pentru ceilalti Ciuma. Ura! Ura! Triasca partidul mamut! Dintr-un manunchi de mandate a ajuns, frate, pe mancate, cel mai mare si cel mai tare in parcare.

  2. Este clar! Pd s-a umflat ca o broasca. Si-a altoit trandafirii cu ghinde, ca sa para… dar cu ce , cu cine se aseamana? Cu o fiinta malformata. sinistra, macabra. Asta e! “Creste frunza, creste iarba, creste umbra-n umbra lor, adumbrindu-se degeaba, cresc in sens descrescator. Creste ziua, scade noaptea, glasuri tot mai ascutite, canta, prohodindu-si moartea, invierii incoltite”.

Leave a Reply to Maxim Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *