Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Iurie Leancă: „Nu cred că…

Iurie Leancă: „Nu cred că putem găsi abordări comune cu comuniștii”

Iurie Leancă, liderul PPEM, a declarat că ei nu vor participa la formarea unui Guvern alături de comuniști.

„Nu cred că putem găsi abordări comune cu comuniștii. Nu vreau să analizez alte obțiuni. Unica soluție este o alianță cu PLDM, PDM și PL. Am zis că nu votăm”, a declarat Leancă după ce a fost rugat insistent de jurnaliștii prezenți în sala de conferință să răspundă clar eventualitatea unui vot alături de PCRM.

Totodată, Iurie Leancă susține că decizia PLDM este una puțin pripită. „Este o decizie mai mult emotivă, decât o decizie care s-ar baza pe o analiză riguroasă, la rece: a situației din țară, a crizei în care se află R. Moldova. Sper că colegii din PLDM vor analiza, în zilele următoare, situația în care a ajuns R. Moldova. Sunt convins că vor înțelege că retragerea lor din instituirea unei noi coaliții pro-europene nu este una corectă. Trebuie să constituim o nouă majoritate, doar că să aibă instituții independente și transparente”, a subliniat deputatul.