Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Irina Vlah a demisionat din…

Irina Vlah a demisionat din funcția de bașcan al Găgăuziei. Cine o va înlocui

Irina Vlah a demisionat din funcţia de bașcan al Găgăuziei, după ce a fost înregistrată oficial în cursa electorală. Interimatul funcţiei îl va ocupa vice-bașcanul Vadim Ceban.

După ce Irina Vlah a fost înregistrată în cursa pentru funcția de bașcan, potrivit Codului Electoral al Găgăuziei, aceasta a fost obligată să renunțe la funcția pe care o deține în perioada campaniei electorale.

Astfel, aceasta a semnat actul de transmitere a interimatului funcției vice-bașcanului Vadim Ceban. Informaţia a fost confirmată pentru ZdG de către serviciul de presă din cadrul Comitetului Executiv al Găgăuziei.

infotag.md

Vadim Ceban a activat timp de 3 ani în cadrul Comisiei Naționale a Pieței Financiare (2002-2005) și timp de 9 ani la Ministerul Economiei. În 2009, acesta a ajuns și în funcția de director general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.

Inițial, alegerile pentru noul bașcan au fost programate pe 19 mai, însă Adunarea Populară a Găgăuziei a amânat desfășurarea alegerilor până pe 30 iunie.

Sursă foto: infotag.md