Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ion Sturza: În opt-zece ani…

Ion Sturza: În opt-zece ani vom fi integrați în UE

Recent, Ion Sturza s-a exprimat pe o rețea de socializare în privința relației România-R.Moldova și ajutorul venit din România în țara noastră. În același context, Sturza s-a referit și la posibilitatea de integrare a R. Moldova în Uniunea Europeană cu ajutorul României.

„Zilele acestea un distins analist politic de la București enumera cu entuziasm „ce face” România pentru R. Moldova. Grădinițe reparate, pachete umanitare distribuite, păcură vara pentru a ne încălzi la iarnă. Și prima tranșă a creditului de 150 de milioane de EURO e pe drum.

Să fim sinceri: e ceva.  Numai că la fel de sincer trebuie să recunoaștem că rămânem în paradigma „podurilor de flori”, cu multă empatie și puțină substanță.

Pentru ca Basarabia REAL să fie (re)integrată în  UE, e nevoie de un plan mult mai ambițios! Ar trebui alocate anual minim 500 de milioane de euro cel puțin o perioadă de zece ani. O combinație de credit și grant. 200 de milioane pentru suport bugetar direct: pensii, salarii, asistență socială. 300 pentru dezvoltarea infrastructurii interne, drumuri, energie, aprovizionarea cu apă. Pentru România este o sumă relativ mică – 0,4% din PIB. În plus, companiile naționale de infrastructură ar trebui pe cont propriu, în doi-trei ani, să facă toate interconectările, drumuri, energie, gaze. Leul moldovenesc trebuie „legat” fix de cel românesc, iar BNR să ia tutela asupra BNM. Concomitent, sute de experți români să treacă Prutul. Piața muncii, financiară și de resurse trebuie deschisă pentru moldoveni.

Vă garantez, în opt-zece ani vom fi integrați în  UE!

Numai că pentru un asemenea proiect ai nevoie de viziune și curaj, lucru care lipsește pe ambele maluri ale Prutului. Preferăm să ne luptam cu lumea virtuală a geostrategiei, în speranța că mai vine un grant, un credit, o „kapikă”, cum spun moldovenii.

Bineînțeles că se vor găsi mulți la Chișinău care nu vor vrea să tranzacționeze „suveranitatea”, protejând mica lor afacere – R. Moldova. La București vor prefera în continuare să „stabilizeze” pe cei care au umilit România în ultimii 15 ani, expulzând diplomați, pângărind însemnele naționale. Aceasta la București se numește americănește –„real politic”, vorba analistului. La Chișinău e doar business, nimic mai mult, fraților!

P.S. Între timp, guvernul de la Chișinău se împrumută cu viteza de 800 de milioane de lei pe lună. Bugetul e prevăzut cu un deficit de 4,2 miliarde de lei. În partea de venituri 3,8 miliarde sunt granturi externe (vor veni?)! Deci, 20% din buget nu are acoperire din venituri! Datoria internă se va dubla anul acesta. Ce urmează? Potopul?”, a conchis Sturza.