“Îmi pare rău, eu nu sunt Charlie”

“Îmi pare rău, eu nu sunt Charlie”, a declarat sâmbătă fondatorul partidului francez de extremă-dreapta Frontul Naţional, Jean-Marie Le Pen, delimitându-se de sloganul care s-a răspândit de miercuri, după atacul de la redacţia revistei Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi, relatează AFP, citat de romanialibera.ro.

le pen“Astăzi auzi: toţi suntem Charlie, eu sunt Charlie. Ei bine, îmi pare rău, eu nu sunt Charlie. Sunt mişcat de moartea a 12 compatrioţi francezi, dar nu mă voi lupta pentru a apăra spiritul Charlie, care este un spirit anarhisto-troţkist, un dizolvant perfect al moralităţii politice”, a declarat liderul FN, într-o înregistrare video publicată pe site-ul său. Fondatorul FN, condus în prezent de fiica sa Marine Le Pen, a amintit că revista Charlie Hebdo era “inamicul FN, cerându-i dizolvarea prin petiţie nu cu mult timp în urmă”. El a denunţat de asemenea mitingul organizat duminică la Paris, în semn de omagiu faţă de victimele atacurilor, afirmând că este “orchestrat de presă”. “Maniera în care este orchestrat totul îmi aminteşte de manifestaţiile de acelaşi tip care au fost organizate cu complicitatea presei, inclusiv a presei de dreapta”, a declarat Le Pen. În 1990, o mare manifestaţie la care a participat preşedintele socialist Francois Mitterrand a avut loc după profanarea unui cimitir evreiesc, atribuită extremei-drepte. Autorii, identificaţi şase ani mai târziu, erau membri ai unei grupări neonaziste şi nu aveau nici o legătură cu FN. În ceea ce priveşte atacurile din ultimele zile soldate cu 17 morţi în Franţa, Le Pen a apreciat că “acest fenomen terorist este legat în primul rând de fenomenul imigraţiei masive”, scrie romanialibera.ro.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *