Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Igor Dodon: „Ne-am trezit după…

Igor Dodon: „Ne-am trezit după 24 de ani într-un stat capturat, jefuit, sărăcit”

„Avem deja 24 de ani. E un prilej de bucurie, dar totodată și de tristețe.

Noi cu toții am dorit ca în această zi să fim sincer bucuroși și fericiți de țara în care trăim. Am dorit să ne putem mândri că suntem cetățeni ai R. Moldova. Am dorit democrație veritabilă.

Dar ne-am trezit după 24 de ani într-un stat capturat, jefuit, sărăcit ca niciodată, cu oameni care pleacă în grabă din țară, cu sate pustiite și speranțe distruse. E trist să fac asemenea constatări în această zi.

Totuși, speranța niciodată nu trebuie să ne părăsească. Speranța într-o viață mai bună pentru cetățeni, într-o justiție dreaptă și o economie prosperă…”, a declarat liderul PSRM Igor Dodon.

Astăzi, în întreaga țară este sărbătorită Ziua Independenței R. Moldova.