Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Igor Dodon, din nou la…

Igor Dodon, din nou la Moscova. Ce întrevederi și-a planificat președintele

Foto: Facebook/Igor Dodon

După ce a mers în Turcia la invitația lui Erdogan, președintele Igor Dodon a plecat într-o vizită oficială și în Federația Rusă, unde se va afla în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie.

Potrivit agendei de lucru, președintele Igor Dodon va avea întrevederi cu Vladimir Putin, dar și cu Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kirill, care și-a amânat recent vizita în R. Moldova. Șeful statului ar urma să se întâlnească și cu președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, dar și alți oficiali ruși.

„Împreună cu delegația oficială a Republicii Moldova am depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din grădina Aleksandrovski de lângă zidul Kremlinului. Am convingerea că întrevederile preconizate pentru ziua de astăzi și cea de mâine cu conducerea de vârf a Federației Ruse vor contribui la aprofundarea colaborării strategice dintre țările noastre”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook la începutul vizitei sale în Federația Rusă.

Igor Dodon a mai precizat că urmează să țină și un discurs în fața studenților de la Universitaeta de Stat din Moscova – M.V. Lomonosov.