Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Igor Dodon are un consilier…

Igor Dodon are un consilier prezidențial nou. Cine este el și ce avere are

Igor Dodon, președintele R. Moldova, a anunțat că are un consilier prezidențial nou pentru politica externă. Este vorba despre Aureliu Ciocoi, fost ambasador al R. Moldova la Washington.

„Aureliu Ciocoi are o experiență bogată de promovare a intereselor naționale ale R. Moldova atât în Est, cât și în Vest – ceea ce este necesar pentru țară”, susține șeful statului.

În iunie 2010, Ciocoi este numit în funcţia de ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Republica Federală Germania, ulterior, în 2011, este numit şi în funcţia de ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Regatul Danemarcei, prin cumul, cu reşedinţa la Berlin. Din noiembrie 2015, Aureliu Ciocoi este ambasador în China, iar în iulie 2017 este numit ambasador al R. Moldova la Washington (SUA).  Însă, mandatul acestuia a durat foarte puţin, nici două luni împlinite. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) anunța atunci printr-un comunicat de presă că Aureliu Ciocoi şi-a finalizat mandatul din motive personale.

Potrivit declarației sale de venit și interese personale, în anul 2017, Aureliu Ciocoi a avut un venit total de 422.986 de lei. Familia Ciocoi are un apartament (suprafața de 132.4 m.p.) și o casă de locuit (suprafața de 107.9 m.p.). Fostul ambasador conduce un Mercedes-Benz GLK 320 CDI, fabricat în anul 2009 și cumpărat în anul 2017 . Totodată, el are mai multe conturi bancare cu peste 35 de mii de euro.