Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Guvernul Filip face totalurile celor…

Guvernul Filip face totalurile celor doi ani de activitate de la noaptea învestirii

La doi ani din noaptea  învestirii Guvernului Filip, acesta a ieșit într-o conferință de presă pentru a face bilanțul activității. 

„Acum doi ani, acest Guvern își începea activitatea. Mă bucur să constat că 2016 a fost un an mai bun decât anul 2015, iar anul 2017 a fost mai bun decât anul 2016. Unii încercau să ne descurajeze. Ne-au acuzat că suntem un Guvern învestit noaptea. Astăzi, la doi ani de la acel moment, lucrurile se văd altfel. Ei au rămas în noapte, iar noi am trecut prin multe nopți și zile ca să deblocăm finanțările. Observăm și o creștere economică de circa 4%. În acești ani au crescut substanțial veniturile statului… Noi susținem mediul de afaceri, pentru că va aduce această țară unde trebuie să fie. Știm bine că țara noastră este departe de țările europene și trebuie să crească repede. În ciuda criticilor din partea opoziției, am dat dovadă de seriozitate… Guvernul este în ultimul său an de mandat. De aceea, avem o echipă nouă, cu forțe proaspete. Este un an electoral, dar Guvernul va sta departe de vâltoarea electorală”, a menționat Filip, care a ținut să mulțumească celor care au avut încredere în Guvern. „Pentru ei vom munci în continuare”, a subliniat premierul.

La 21 ianuarie 2016, în jurul ore 23.00, Guvernul Filip, votat subit cu o zi înainte la o ședință fulger a Parlamentului, a depus jurământul în fața președintelui de atunci Nicolae Timofti. Evenimentul a fost unul secretizat la maxim. Procedura de depunere a jurământului a avut loc departe de ochii presei, reședința de stat fiind înconjurată de polițiști. Depunerea jurământului a fost confirmată la miezul nopții de un comunicat al președinției.