Ghimpu lângă Eminescu, despre unire, pensii majorate de cinci ori și „minciuna din buzunarul lui Dodon”

Reprezentanții Partidului Liberal, în frunte cu liderul acestuia, au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu în ziua când se împlinesc din 168 de ani de la nașterea poetului român. Mihai Ghimpu a declarat că „Eminescu este, și inima, și creierul românilor”, că acesta și-a iubit țara precum se iubește femeia, a luptat pentru unitatea românilor, de aceea poezia sa este una profundă și mereu actuală.  Întrebat de presă de ce șeful statului a depus flori  în dimineața zilei de 15 ianuarie fără ca să fi anunțat reprezentanții mass-media, Ghimpu a declarat că Igor Dodon „vine pe ascuns”, pentru că „știe că umblă cu minciuna în buzunar” atunci când afirmă că vorbește limba moldovenească.

„Știți că Eminescu este actual și azi. Eminescu este poetul universal și, din punctul meu de vedere, cel mai profund. Pentru mine, dar nu cred că numai pentru mine, Eminescu este, și inima, și creierul românilor. A iubit țara precum se iubește femeia. A luptat pentru unitatea românilor. A scris și după cum vedeți, și astăzi sunt actuale gândurile, ideile, dorința lui”, a declarat Mihai Ghimpu, care a evitat să recite versuri din opera preferată a poetului.

Mihai Ghimpu a avut o explicație pentru decizia lui Igor Dodon de a depune flori la bustul lui Mihai Eminescu în lipsa camerelor foto și video.

„Dodon și toți ceilați care consideră că noi suntem o altă națiune și vorbim limba moldovenească, uită să spună la toată lumea că și Eminescu, și Creangă, și Negruzzi, și Stamati, și toți ceilalți, pe care i-au învățat copiii, noi toți în perioada sovietică, au declarat că sunt români. Eminescu, la fel, este român. De aceea, vine pe ascuns (Igor Dodon, n.r.), știe că umblă cu minciuna în buzunar. Cum poți să spui că vorbești limba moldovenească atunci când Eminescu spune: suntem români și punctum? Nimeni nu poate să vorbească în numele lui Eminescu, Creangă, Stamate, Negruzii și a altor scriitori clasici de ce naționalitate sunt ei , dacă ei s-au declarat români. Aici este politica rusă, de la țarul Nicolai până la țarul Vladimir”, a replicat Mihai Ghimpu.

Întrebat despre prioritățile fracțiunii pentru sesiunea actuală a Parlamentului, care începe astăzi, Mihai Ghimpu a declarat că prioritatea este unirea cu România, iar pentru acest lucru va lupta în măsura posibilităților.

Solicitat să vorbesc despre eventuale proiecte sociale al PL, Mihai Ghimpu a afirmat că R. Moldova nu are o economie care ar permite majorarea salariilor și pensiilor, de aceea încerăcărilor nu au niciun rost. „Doar prin unirea cu România imediat se majorează salariile și pensiile de cinci ori, un singur pas”, a fost soluția liderului PL.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. =Sihastrul de la Cetatea-Albă=

    Luni, 15 ianuarie 2018
    Salmokis =Zalmoxe
    ————————————–
    a)
    Eminescu, iar renaște
    cazul lui pe mulți îi paște
    tinerel a fost zătrit
    de cei răi el mult izbit
    b)
    Scoală Gheorghe, scoală Ioane
    și ne scapă de lighioane
    lumea asta e turtită
    pe din părți e ea vrăjită
    c)
    Eminescu, fost el înger
    într-o noapte cea cu ger
    E Ghenar, mijloc de iarnă
    toate albe să ne cearnă
    d)
    Eminescu, inima noastră
    fosta el lovit în coastă
    mulți cei răi ne înconjoară
    și pe noi vor să doboară
    e)
    Eminescu, geniu pustiu
    astă lume nu mai știu
    fosta el suflet ales
    înspre Cer privea ades
    f)
    Eminescu să vă învețe
    și vă schimbă el la fețe
    ceasul lui în miez de noapte
    face gândurile coapte
    g)
    Eminescu, prieten drag
    ne privești mereu din prag
    tot te miri de astă lume
    căci mai mult e ea ne-lume !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *