Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ghimpu: „Candidatul la funcția de…

Ghimpu: „Candidatul la funcția de premier poate să apară doar atunci când va fi constituită majoritatea parlamentară”

„Candidatul la funcția de premier poate să apară doar atunci când va fi constituită majoritatea parlamentară”, a declarat Mihai Ghimpu, liderul PL, după consultările cu șeful statului.

Astăzi, 9 noiembrie, la ora 18:00, liberalii se vor întâlni cu democrații și deputații independenți.

„Invităm și pe cei de la PLDM, pentru că ieșirea din această criză va fi formarea majorității parlamentare cu PLDM. PLDM trebuie să lase supărarea și să pună mai presus interesul cetățenilor. Noi nu avem o altă alternativă. Cu PCRM putem să discutăm doar primăvara, când va fi ales președintele, în rest, la guvernare nu”, a subliniat Ghimpu.

Menționăm că PLDM nu a făcut nicio declarație după întâlnirea cu Nicolae Timofti.