Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (GALERIE FOTO) Cine sunt oficialii…

(GALERIE FOTO) Cine sunt oficialii de la Chișinău care sărbătoresc Centenarul Unirii în Parlamentul României

Astăzi, 27 martie, la București a avut loc şedinţa solemnă a Camerelor reunite, dedicată Centenarului Unirii. Prezentă la eveniment a fost și o delegație a Parlamentului şi a Guvernului R. Moldova, alcătuită din 12 membri. La finalul ședinței, Parlamentul României a adoptat Declaraţia pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, prin care, Legislativul de la București „consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai R. Moldova care susţin unificarea celor două state şi declară că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor R. Moldova”.

Membrii delegației Parlamentului R. Moldova:

Andrian Candu, președintele Parlamentului R. Moldova
Valeriu Ghilețchi, vicepreședinte al Parlamentului R. Moldova
Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM):
Nae-Simion Pleșca
Vladimir Hotineanu
Marcel Răduca
Grupul Parlamentar Popular European (PPEM):
George Mocanu
Octavian Gramă
Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM):
Maria Ciobanu
Tudor Deliu

Din componența delegației Guvernului R. Moldova fac parte:

Iurie Leancă, Vicepremier pentru Integrare Europeană
Monica Babuc, ministra Educației, Culturii și Cercetării,
Sergiu Cioclea, Guvernatorul Băncii Naționale

       La finalul ședinței, Parlamentul de la Bucureşti a adoptat Declaraţia pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România. Potrivit Declaraţiei, prin organizarea unei şedinţe solemne a Camerelor reunite, în prezenţa unei delegaţii a Parlamentului şi a Guvernului R. Moldova, venită de la Chişinău pentru acest eveniment, este sărbătorit „Actul Unirii votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918” şi este celebrat „momentul în care elitele politice din Basarabia şi din Regat au dat curs năzuinţelor”, relatează Agerpres.

„Parlamentul României, constituit în şedinţă solemnă la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, astăzi, 27 martie 2018, consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai R. Moldova care susţin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române şi subliniem că acest act depinde de voinţa acestora, şi declară că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor R. Moldova, ca o expresie a voinţei suverane a acestora”,  se arată în documentul adoptat de Legislativul de la Bucureşti.

Declaraţia a fost votată cu o largă majoritate. Un număr de 19 parlamentari s-au abţinut la vot.