Filat îi răspunde lui Leancă

Vlad Filat i-a răspuns lui Iurie Leancă, care a decis să părăsească PLDM. Liderul PLDM i-a mulțumit acestuia pentru activitatea desfășurată, precizând că va continua să discute cu Leancă și chiar să-l ajute. Totuși, Filat i-a amintit acestuia despre faptul anume el a fost prim-ministru în perioada în care statul a pierdut Aeroportul și Banca de Economii.

“Când a avut loc tranzacţia Banca de Economii şi Aeroport premier era domnul Leancă,” a declarat Vlad Filat, la conferinţă de presă organizată astăzi, 26 februarie.

Declaraţiile liderului PLDM vin după ce tot astăzi Iurie Leancă a anunţat că părăseşte partidul şi a denunţat că acest partid şi-a trădat electoratul făcând alianţă cu comuniştii.

La rândul său, Filat a declarat că Leancă nu ar fi avut motive reale de a părăsi Partidul Liberal Democrat, iar această formaţiune continuă să îndeplinească angajamentele luate în faţa electoratului. De asemenea liderul PLDM, a anunţat că prtidul condus de el va merge în continuare pe calea integrării în UE.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Roman

    Pai și normal ca e el e vinovat. Toti au sarit sa il acuze pe Filat cand au avut loc aceste nelegități însă nimeni nu a pus capul în mișcare să înțeleagă cine a permis ca ele sa se intample .
    acum incepe sa se limpezească apa.

  2. vorbe goale

    vorbe goale de a sustrage atentia oamenilor – ei toti sunt in aceeasi barca, nu s-a schimbat nimic, cineva din umbra doreste sa salveze ‘biznes proiectul’ sub numele PLDM. se urmareste ca Leanca sa preia activitatile si filat sa plece la umbra sub aripile calde a ….

  3. un om

    De ce a fost debarcat din fruntea guvernului..pentru că a condus prea bine? Nu.Poporul a fost cel care a semnalat hoţiile la care participa cu sîrg.Odată ce eşti debarcat din funcţia de prim-ministru..era normal şi din cea de şef de partid.A rămas în continuare să ţină frîiile şi le-a făcut în defavoarea ţării.Este o persoană care şi-a trăit traiul..şi-a mîncat mălaiul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *