Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Fără turul doi în circumscripțiile…

Fără turul doi în circumscripțiile uninominale. Candu: „Oamenii în turul întâi votează din dragoste”

Alegerile parlamentare în circumscripțiile uninominale vor avea loc într-un singur tur, iar candidatul care va obține cele mai multe voturi va deveni deputat. În cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TVC 21, Andrian Candu, președintele Parlamentului, a declarat că nu se pune problema ca modalitatea de alegere a deputaților pe circumscripții să fie modificată prin introducerea turului doi pentru că, susține Candu, în primul tur oamenii votează „din dragoste”, pe când în turul doi apar „interese și jocuri”.

Candu a declarat că pe subiectul votului dintr-un tur sau din două s-a discutat suficient și că, analizând și practica din alte țări, s-a ajuns la concluzia că cel mai potrivit este votul într-un singur tur.

„Din discuțiile și din dezbaterile care au avut loc,  cam jumătate la jumătate s-au împărțit opiniile. Noi am făcut o analiză și din alte state, care au turul întâi doar, nu neapărat au două tururi. Oamenii în turul întâi votează ceea ce vor ei, adică e un vot din dragoste. Da, așa și poartă denumirea – vot din dragoste. Din toți 10 candidați, eu pe tine te-am ales. Când apare turul doi, apare votul de interes deja. Se coalizează mai mulți împotriva altuia, apar jocuri, apar interese și așa mai departe. Noi am zis să mergem pe dragoste pură și pe votul de dragoste”, a declarat Candu în cadrul emisiunii de la TVC 21.

Astfel, prin alegerile într-un singur tur în circumscripțiile uninominale, un candidat poate deveni deputat chiar dacă obține doar 10-15% din voturi. În condițiile unei prezențe la urne de 51%, într-o circumscripție de 50-60 mii de alegători, un deputat ar putea fi ales obținând doar 2-3 mii de voturi. În același timp, unui candidat de pe listele de partid i-ar fi necesare cel puțin 13 – 15 mii de voturi pentru a ajunge deputat.