Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Explicațiile lui Ghilețchi după ce…

Explicațiile lui Ghilețchi după ce și-a dat votul pentru sistemul uninominal

Proiectul de lege privind introducerea sistemului uninominal la alegerile parlamentare  a fost votat în primă lectură de către 52 de deputați din cei 76 prezenți în sala Legislatului. Înainte de procedura votului, Valeriu Ghilețchi, președintele Grupului Popular European din Parlament, a solicitat o pauză de 10 minute pentru a discuta cu Partidul Democrat din Moldova. Ulterior, grupul și-a dat votul în susținerea inițiativei democraților.

„Pentru cei care se întreabă ce urmează, îi rog să aibă puțină răbdare. Sedința Parlamentului încă nu s-a încheiat…”, a scris Ghilețchi pe pagina sa de facebook imediat după procedura votului.

Ulterior, Valeriu Ghilețchi a ieșit într-o conferință de presă în care a declarat că cei zece deputați care fac parte din Grupul Popular European din Parlament vor vota în lectura a doua pentru introducerea votului uninominal doar dacă autorii vor ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția. Ghilețchi a precizat că cele două proiecte de lege votate astăzi în prima lectură, cel privind votul uninominal, cu 52 de voturi, și cel referitor la introducerea sistemului mixt, cu 74 de voturi, urmează a fi transmise Comisie juridice care va comasa inițiativele în unul singur, dar la baza acestuia va sta sistemul mixt.