Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Eurodeputatul Andi Cristea: Dle Candu,…

Eurodeputatul Andi Cristea: Dle Candu, aveți de gând să faceți un Guvern cu PCRM?

Republica Moldova a pierdut „fereastra de oportunitate” și susținerea Uniunii Europene din cauza iresponsabilității elitelor politice, a procesului de privatizare politică a instituțiilor statului și a demiterii coaliției proeuropene de la guvernare. Aceasta este părerea eurodeputatului Andi Cristea, președintele Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova.

În cadrul ședinței Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, unde a participat și Andrian Candu, Andi Cristea a avut o intervenție prin care și-a exprimat îngrijorarea față de acțiunile politicienilor de la Chișinău, despre care spune că „nu sunt, nici naivi și nici nu calculează greșit”.

În intervenția sa, Andi Cristea a afirmat următoarele:

„Sunt extrem de îngrijorat cu privire la situația politică, economică și socială din Republica Moldova. Din cauza iresponsabilității elitelor politice de la Chișinău care au continuat și perfecționat acel proces de privatizare politică a instituțiilor statului, Uniunea Europeană, noi, am ajuns să fim acuzați și criticați că am sprijinit o Republică Moldova nereformată. Această acuzație este una falsă, fără temei, pentru că ceea ce UE a încercat să facă a fost să creeze premizele și condițiile pentru procesele de reformă internă în Republica Moldova. Chișinăul a avut o ferestra de oportunitate care, o spun cu regret, la acest moment, pare închisă.”

„Ce s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, când PDM a votat împotriva coaliției și guvernului din care făcea parte, a fost un gest fie naiv, fie calculat greșit de către liderii politici. Din experiența mea liderii politici de la Chișinău nu sunt nici naivi și nici nu calculează greșit, și, aici, este esența îngrijorării noastre cu privire la Republica Moldova” a declarat europarlamentarul PSD.

Europarlamentarul român s-a referit și la momentul ratificării Acordului de Asociere cu UE in Parlamentul de la Chișinău: „PCRM, care nu a votat pentru ratificare, spunea următoarele lucruri prin vocea lui Voronin la acel moment – „Acordul de asociere lipsește Moldova de viitor. Să evităm rolul de complici în procesul de trădare a țării! Suntem ostateci ai Uniunii Europene, poporul a fost învins.””

 „Domnule Președinte, am încredere în dumneavoastră! Aveți de gând să faceți un guvern cu PCRM?” a încheiat Andi Cristea.

Amintim că Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a efectuat o vizită oficială la Bruxelles, în perioada 16-17 noiembrie, 2015. În cadrul vizitei, Candu a purtat mai multe discuții cu oficiali înalți despre situația politică din Republica Moldova.