Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dodon: „ Președintele Parlamentului a…

Dodon: „ Președintele Parlamentului a manipulat opinia publică”

Igor Dodon, șeful statului, a venit cu anumite precizări privind declarațiile făcute ieri, 19 septembrie, de către Andrian Candu.

„Ieri, președintele Parlamentului a manipulat opinia publică în ceea ce privește proiectele de legi pe care le-am întors Parlamentului. În acest context trebuie făcute mai multe precizări:
Legile pe care nu le-am promulgat, iar Parlamentul vrea să le revoteze în regim de urgență, se referă la subiecte de importanță majoră pentru țară. La fiecare lege, pe care n-am promulgat-o au fost prezentate argumentele de rigoare.
Astfel, am blocat legea care are ca scop lichidarea Academiei de Științe și care conduce, practic, la izolarea sistemului educațional național de cel internațional. În așa mod, riscăm, ca diplomele noastre să nu mai fie recunoscute. Mai mult ca atît, sunt absolut convins că scopul real al acestor inițiative este de a deposeda Academia de Științe de patrimoniul pe care îl deține: clădiri, terenuri, și de a-l vinde. Pe de altă parte sunt convins că odată cu dispariția Academiei de Științe va dispărea și știința din Republica Moldova… Legile cu privire la tichetele de masă. Am reiterat – În spatele unei inițiative care s-ar părea nobilă la prima vedere, se ascunde o evaziune fiscală de proporții. Avizul comisiei de profil în Parlament, la fel ca și avizele ministerelor, sunt negative.
Consider că în mai multe sectoare, în special în cel ce ține de știință, legislația muncii și altele, situația se va înrăutăți drastic.
Consecințele în cazul adoptării repetate a acestor legi, să și le asume guvernarea, Președintele Parlamentului Candu și întreaga majoritate parlamentară”, scrie Dodon, pe o rețea de socializare.

Amintim că ieri, Andrian Candu a anunțat că joi va fi convocată o ședință specială a Parlamentului. Anunțul a fost făcut astăzi de către Andrian Candu, președintele Parlamentului.

„În cadrul ședinței vor fi discutate mai multe proiecte care nu au fost încă aprobate de șeful statului, printre care legea privind energetica, legea tichetelor de masă, reforma Academiei de Științe… Egoismul său nu trebuie să afecteze sectoarele de activitate și viața oamenilor. De aceea, noi vom vota încă o dată aceste proiecte de lege și le vom transmite din nou, pentru aprobare, șefului statului”, a declarat Candu, în cadrul unui briefing organizat săptămânal de PDM.

Citiți aici: Andrian Candu: „Egoismul său nu trebuie să afecteze sectoarele de activitate”