Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dodon, nemulțumit de declarația privind…

Dodon, nemulțumit de declarația privind retragerea trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova

Igor Dodon, șeful statului, s-a arătat nemulțumit de decizia deputaților din Parlament de a vota declarația privind retragerea trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova.

„Sunt împotriva acestei propuneri ce a venit din Parlament, care nu este nimic altceva decât o provocație. Aceste acțiuni sunt pentru a înrăutăți relațiile cu Federația Rusă și pentru a anula toate succesele obținute până acum. Deputații, în special cei din PDM, vor să înrăutățească situația din regiune, în special, cu câteva zile înainte de vizita lui Dmitrii Rogozin la Chișinău. Același lucru se întâmpla și atunci când coaliția a decis să expulzeze diplomații ruși și au pornit lupta împotriva propagandei ruse. Reiterez, sunt împotriva acestor provocări. R. Moldova este un stat neutru și astfel de probleme pot fi soluționate pașnic și într-un mod constructiv, fără provocări”, a comentat, în limba rusă, șeful statului, pe o rețea de socializare.

Amintim că, astăzi, 21 iulie, deputații din Parlament au introdus pe ordinea de zi a ședinței plenare și au votat declarația cu privire la retragerea trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova.