Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dodon la anunțarea candidaților PSRM:…

Dodon la anunțarea candidaților PSRM: Nu votați independenții pe circumscripții. Cei independenți ați văzut că se duc la PD

Igor Dodon, președintele R. Moldova a ținut un discurs la Congresul Național al Partidului Socialiștilor. Acesta a precizat că nu a luat o decizia în privința candidaturii sale la alegerile parlamentare, dar a cerut să fie aleasă o echipă „cu care președintele să poate lucra”. 

Cu excepția unor funcționari, toți sunt nemulțumiți de cum merg lucrurile în țară. Peste două luni, avem șansa să obținem puterea pe calea democratică. Eu nu am putut găsi limbă comună cu cei din majoritatea parlamentară. Haideți să alegem o echipă cu care președintele să poate lucra. Mulțumesc dnei Greceanîi pentru invitația de a participa în alegeri pe lista PSRM. Decizia o vom lua împreună cu colegii în jurul datei de 20 ianuarie, pentru binele țării”, a declarat Dodon, de la tribună.

„Nu votați independenții pe circumscripții. Cei independenți ați văzut că se duc ulterior la Partidul Democrat. Votați candidații partidelor”, a îndemnat președintele Igor Dodon. Acesta susține că toate partidele politice se tem de socialiști, după ce aceștia au câștigat alegerile parlamentare și prezidențiale anterioare. „Suntem obligați să învingem”, a zis Dodon. 

Partidul Socialiștilor din R. Moldova și-a anunțat lista candidaților la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova. Cap de listă va fi Zinaida Greceanîi, președinta Partidului Socialiștilor din R. Moldova. Aceasta este urmată de Vlad Batrâncea, Ion Ceban și Eduard Smirnov.