Dodon despre demisia lui Harunjen: „Nu ştiam că îşi va da demisia. A pus cererea pe masă și eu am acceptat-o”

Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, susține că nu știa că Eduard Harunjen intenționa astăzi, 11 iulie, să-și dea demisia din funcţia de procuror general. Totodată, Dodon a declarat că în timpul apropiat va fi anunțat, în regim de urgență, concursul public, pentru a alege viitorul procuror general al R. Moldova. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la Moldova 1.

Nu ştiam că îşi va da demisia. Eu i-am cerut demisia cu trei săptămâni în urmă, atunci când s-a produs schimbarea în R. Moldova. Harunjen a venit pe la 11.30 la Președinție. Am avut o discuție. Așa cum trebuie să facă un demnitar, fără a intra în detalii despre activitatea dumnealui anterioară. A pus cererea pe masă și eu am acceptat-o”, susţine Igor Dodon.

Totodată, şeful statului susţine în continuare faptul că își dorește ca viitorul procuror general să fie cetățean al R. Moldova, și nu străin, cum își doresc cei din Blocul ACUM.

Trebuie să selectăm un procuror intependent, profesionist, cetățean al R. Moldova. Legislația prevede ca în această funcție să fie doar cetățeni ai R.Moldova. Dacă vom accepta să numim în funcții cetățeni străini, atunci pierdem statalitatea noastră”, a declarat Dodon.

Dodon mai spune că viitorul procuror general urmează a fi desemnat după prevederile vechi ale Legii Procuraturii.

„Consiliul Superior al Procurorilor trebuie să anunțe în regim de urgență un concurs. Ei stabilesc perioada. Ei stabilesc cine va fi câștigătorul și CSP propune candidatura președintelui ca el să o aprobe prin decret. Dacă președintele nu este de acord poate să întoarcă această candidatură înapoi CSP-ului. Dacă îl votează încă o dată cu majoritatea absolută, atunci președintele este obligat să-l accepte”, precizează Dodon.

Joi, 11 iulie, Eduard Harunjen, care se află de la începutul săptămânii în concediu medical, a anunțat prin intermediul unui comunicat plasat pe site-ul PG, că pleacă de la șefia instituției. Se întâmplă deși anterior, acesta a declarat că nu va demisiona benevol, pentru că nu ar avea motive în acest sens. Eduard Harunjen a infirmat orice acuzații la adresa sa, menționând că și-a exercitat atribuțiile în conformitate cu legea.

La câteva minute, după ce a anunțat că a depus cererea de demisie, în care a invocat imposibilitatea exercitării funcției pe motivul agravării stării de sănătate, șeful statului a semnat ecretul de eliberare din funcție a lui Eduard Harunjen. La câteva minute, după ce a anunțat că a depus cererea de demisie, în care a invocat imposibilitatea exercitării funcției pe motivul agravării stării de sănătate, șeful statului a semnat Decretul de eliberare din funcție a lui Eduard Harunjen.

Pe perioada concediului medical, procuror general interimar a fost desemnat adjuctul său Igor Popa.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *