Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dodon convoacă în regim de…

Dodon convoacă în regim de urgență Consiliul Suprem de Securitate

În urma evenimentelor politice care au avut loc în ultimele zile, președintele Igor Dodon a prezidat o ședință de lucru cu consilierii și șefii de direcții ai aparatului președintelui.

Am menționat necesitatea actualizării componenței Consiliului Suprem de Securitate și convocării în regim de urgență a acestuia. De asemenea, astăzi voi invita corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova la o discuție cu privire la situația actuală din țară. Am reiterat importanța promulgării legilor adoptate recent de către noua majoritate parlamentară compusă din PSRM și ACUM”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.

Ședința a fost convocată de Igor Dodon în contextul în care în acest weekend Curtea Constituțională a luat mai multe decizii criticate de juriști, prin care a fost declarat neconstituțional Guvernul condus de Maia Sandu, dar și prin care Igor Dodon a fost suspendat temporar din funcție.

Weekend-ul din 7-9 iunie 2019 ar putea rămâne drept una dintre cele mai importante perioade din istoria R. Moldova.