Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (doc) Ultima oră: Dodon a…

(doc) Ultima oră: Dodon a semnat decretul prin care i-a retras cetățenia lui Băsescu

Igor Dodon, președintele R. Moldova a anunțat că a semnat decretul prin care i-a retras cetățenia R. Moldova lui Traian Băsescu, fostul președinte al României. 

Traian Băsescu a devenit și cetățean al R. Moldova printr-un decret semnat de Nicolae Timofti. Retragerea cetățeniei R. Moldova fostului președinte român a fost una din promisiunile din campanie a lui Igor Dodon. La rândul său, Băsescu a anunțat anterior că dacă Dodon îi va retrage cetățenia, îl va acționa pe acesta în judecată.

„Am semnat decretul privind retragerea cetăţeniei R. Moldova domnului Traian Băsescu. Astăzi a avut loc sedinta Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lângă preşedintele R. Moldova. Au fost examinate detaliat condițiiile legale de acordare a cetățeniei dlui Băsescu. Anterior, în calitate de deputat al Parlamentului R. Moldova, am spus că cetăţenia i-a fost acordată dlui Băsescu in mod ilegal. Traian Băsescu a îndemnat în repetate rânduri la lichidarea statalitatii R. Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldoveneasca şi existenţa poporului moldovenesc. Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme – Constituția R. Moldova. Mai mult decât atât, în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei R.Moldova lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, inclusiv faptul existenței urmăririi penale. Prin retragerea cetăţeniei R. Moldova domnului Traian Băsescu, voi repara încălcarea legii, comisă de fostul preşedinte. Respectul față de R. Moldova, față de poporul nostru, față de istoria noastră de secole, față de suveranitatea și independența noastră va fi în continuare o preocupare de bază pe parcursul mandatului oferit de popor. Și oricine atentează la aceste valori și realități va avea de suportat consecințele care se impun conform legii”, și-a motivat Dodon gestul său.