Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Solicitare de la fostul…

DOC Solicitare de la fostul premier Pavel Filip către actualul premier Maia Sandu

Fostul premier, acum deputat în Parlamentul de la Chișinau, democratul Pavel Fili, vine cu o solicitare oficială către actualul prim-ministru al Republicii Moldova, Maia Sandu.

În solicitarea publicată, astăzi, 2 octombrie, pe pagina sa de Facebook, deputatul PDM îi solicită premierul Maia Sandu să comunice care este poziția Guvernului pe care îl conduce vizavi de documentele care vor fi semnate la Reuniunea în formatul 5+2 de la Bratislava, din 8-10 octombrie.

„Am întrebat-o pe dna prim-ministru care este poziția Guvernului pe care îl conduce vizavi de documentele care vor fi semnate la Bratislava prin care se introduce un sistem de garanții în dezavantajul Republicii Moldova și prin care se încearcă a crea două entități de drept distincte într-un stat reunificat și stimularea creării unui sistem juridic paralel supranațional”, a scris Filip.

O delegație condusă de vicepremierul Vasile Șova urmează să efectueze o vizită la Bratislava, în perioada 8 – 10 octombrie, unde se va desfășura reuniunea în formatul 5+2.