DOC/ Declarația de avere a lui Plahotniuc: Dividende de peste 5 milioane de EURO și acționar la două firme noi

Vladimir Plahotniuc, președintele Partidului Democrat din Moldova, care candidează la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova, și-a făcut publică declarația de avere. Controversatul politician și om de afaceri susține că, în perioada 2017-2018, a obținut dividende de peste 5 milioane de euro de la o companie la care nu a mai făcut referire până acum. El mai declară cărți care ar valora 11 milioane de lei sau un pian de 131 mii de euro.

Vladimir Plahotniuc, considerat de mulți, cel mai bogat cetățean al R.Moldova, a avut în ultimii 2 ani, 2017-2018, venituri din dividende, dobânzi și vânzarea unui automobil.

Cei mai mulți bani, 4,55 milioane de euro, 11,5 milioane de lei și 347,5 mii de USD i-au intrat în conturi de la compania “Vanguard International”, cu sediul în Abu Dhabi, la care Plahotniuc ar fi acționar. 

Mai jos, în aceeași declarație depusă, Plahotniuc face referire la compania “Vangurad International”, dar, la mijloc, cel mai probabil, este o eroare lingvistică, politicianul referindu-se tot la compania “Vanguard International”, de la care a obținut dividende de milioane.

Plahotniuc avere 2018 by on Scribd

“Vanguard International” este o companie renumită la nivel mondial care se ocupă cu comercializarea mai multor tipuri de produse, în special a fructelor și legumelor.

Plahotniuc susține că a mai primit 4,19 milioane de lei în calitate de “retur al capitalului social” de la compania pe care o declara și anterior, “Prime Management”, la care este fondator.

În perioada 2017-2018, Plahotniuc susține că a vândut un automobil cu 999,9 mii de lei, dar și-a cumpărat, în schimb, 3 mașini noi, toate de marcă Mercedes: două Mercedes GLS 400 fabricate în 2018 și un Mercedes Benz 600 L, fabricat în 2016. Plahotniuc deține încă un automobil de același model, fabricat în 2009.

Din aceeași declarație aflăm că Vladimir Plahotniuc deține volume de cărți anticariat și universale din perioada 1994-2018, care ar valoara nu mai puțin de 11 milioane de lei. Totodată, acesta este proprietarul unui pian cu o valoare de 131 de mii de euro, dar și a altor patru bunuri mobile, care ar valora împreună aproape 700 de mii de euro. Denumirea acestora a fost blurată.

Plahotniuc își ține doar o parte din economii în bănci, la Victoriabank, Moldova-AgroindBank și Mobiasbancă acolo unde are puțin peste jumătate de milion de euro,  peste 700 de mii de USD și aproximativ 170 de mii de lei. Din dobânzi a obținut 1800 de USD și 550 de euro.

Tot în perioada 2017-2018, Vladimir Plahotniuc susține că a primit 46,6 mii de franci elveției și 15 mii de USD de la companiile Douanes Clifford Chance și Transkapital în calitate de “retur servicii juridice”.

La capitolul bunuri imobile, Vladimir Plahotniuc a trecut un apartament de 234 m.p., cumpărat în perioada 2010-2017, două garajuri, un spațiu comercial de 300 m.p. luat în locațiune și un alt bun imobil, de 134 m.p.

Vladimir Plahotniuc declară investiții în opt companii, denumirea a trei dintre ele fiind însă ascunsă de public. Celelate sunt “Vandurad International” (probabil Vanduard International), “Vandurad International Grup”, “General Media Group Corp” și “General Radio Group Inc”. Ultimele două dețin mai multe posturi tv și radio din R. Moldova.

Totodată, Plahotniuc declară că este și fondator sau acționar la companiile menționate mai sus. De exemplu, la firmele “Vandurad International” (probabil Vanduard International), “Vandurad International Grup”, (cu activitate de holding și investiții) una cu sediul în Abu Dhabi, iar alta în Apia Samoa, un orășel dintr-o insulă a oceanului Pacific, Plahotniuc susține că deține acțiuni cu o valoare de cumpărare de 100 de mii de AED (dirham, moneda națională în Emiratele Arabe Unite, echivalentul a aproximativ 23 mii de euro) și 100 de mii de USD. Plahotniuc declară că este acționar la aceste 2 companii, dar fără să anunțe data la care s-a implicat în aceste afaceri.

Vladimir Plahotniuc a deținut funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova între 30 decembrie 2010 și 15 februarie 2013 și a fost deputat în două legislaturi: decembrie 2010 – octombrie 2013 și decembrie 2014 – 30 iulie 2015. Este președintele Partidului Democrat din Moldova începând cu luna decembrie 2016.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *