(doc) Cum răspunde ministra Educației, Culturii și Cercetării la solicitarea de a anula diploma de licență a lui Gaburici

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării refuză să examineze demersul vicepreședintelui Partidului Liberal Valeriu Munteanu prin care solicită anularea diplomei de studii superioare a ministrului Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici. Într-un răspuns oficial semnat de ministra Monica Babuc, adresat liberalului, se precizează că instituția a făcut anterior precizări la acest subiect și că potrivit Legii cu privire la petiționare, „petițiile adresate a doua oară, care nu conțin argumente sau informații noi, nu se reexaminează”. Valeriu Munteanu a făcut public pe o rețea de socializare răspunsul Ministerului, precizând că va întreprinde măsuri privind „invalidarea, pentru incompatibilitate, a mandatului de ministru a domnului Chiril Gaburici”.

Pe 11 ianuarie Valeriu Munteanu a formulat un demers adresat premierului Pavel Filip și ministrei Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc ca diploma de studii superioare obținută de Chiril Gaburici să fie declarată nulă, iar acestuia să-i fie retras titlul de licențiat în economie, pentru ca ulterior să înceteze, de drept, mandatul de ministru. Munteanu și-a argumentat solicitarea prin informațiile furnizate anterior de Procuratura Generală și Ministerul Educației, care anunța că diploma de 11 clase a Gimnaziului nr. 8 „Ștefan cel Mare” din mun. Chișinău, eliberată pe numele cetățeanului Gaburici Chiril, conținea date false.

La 31 ianuarie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării i-a răspuns liberalului că instituția i-a oferit anterior informații la acest subiect, inclusiv în plenul Parlamentului, și a evitat, propriu-zis, să răspundă solicitării privind anularea diplomei de studii superioare a proaspătului ministru al Economiei și Infrastructurii.

„Chestiunea privind utilizarea de către Chiril Gaburici a unei diplome de studii false, nu este despre cunoștințele protagonistului, ci este una dintre probele de atașament a guvernării la valorile reale ale unui stat de drept, ori răspunsul primit de la ministerul Educației, Culturii și Cercetării ilustrează cu prisosință existența unui abis între declarațiile sonore ale Partidului Democrat (cu anexele) și acțiunile habituale de nesocotire a valorilor europene, la care le place să facă trimitere.

„Driblați” fiind prin acest răspuns politico-juridic, vom aborda problema dintr-un alt unghi, dar din aceeași perspectivă și pentru aceeași finalitate – invalidarea, pentru incompatibilitate, a mandatului de ministru a domnului Chiril Gaburici.

În cel mai scurt timp vom depune alte demersuri necesare realizării acestui deziderat absolut necesar”, a comentat Valeriu Munteanu răspunsul oferit de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Anterior, acesta a declarat că dacă Ministerul nu va anula diploma lui Chiril Gaburici, liberalii vor solicita acest lucru în instanța de judecată.

Chiril Gaburici a fost învestit în funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii miercuri, 10 ianuarie 2017, într-o ceremonie oficiată de premierul Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu, după ce Igor Dodon a refuzat numirea acestora.

Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia din funcţia de prim-ministru în iunie 2015, la o zi după ce a fost audiat de procurori în dosarul penal privind studiile sale şi la trei luni şi jumătate de la apariţia în ZdG a articolului „CV-ul necenzurat al premierului”, care a scos la iveală mai multe detalii necunoscute din trecutul acestuia. Acel articol a adus cu el mai multe întrebări, la care Gaburici s-a tot eschivat să răspundă, deşi era luat la întrebări la aproape fiecare apariţie publică. Iniţial Gaburici evita să vorbească despre examenele de bacalaureat, apoi despre diploma cu care a ajuns la facultate, pentru ca mai apoi să evite să răspundă dacă acea diplomă este sau nu falsă. Într-un final, singurul răspuns pe care a putut să-l dea opiniei publice a fost demisia.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. OCHIUL PUBLIC

    Diploma de licență a lui Gaburici între timp n-a devenit corectă, așa că trebuie retrasă, iar Gaburici trebuie să fie “gnati v șeiu”! Despre ce economie poate fi vorba cu așa agramat?

Leave a Reply to OCHIUL PUBLIC Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *