Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Alte câteva beneficii ar…

DOC Alte câteva beneficii ar putea fi excluse pentru foștii președinți. Amendamentele propuse

Foto: autostrada.md

Deputații ACUM Iurie Reniță și Lilian Carp propun câteva amendamente la proiectul avizat de Guvern la 11 septembrie, prin care a fost propus că automobilul va fi acordat foștilor președinți ai Republicii Moldova doar „la solicitare” și nu vor mai beneficia de asistent și birou personal. Cei doi parlamentari intenționează să reducă și alte privilegii, cum ar fi: imunitatea diplomatică, vârsta de pensionare sau paza.

Astfel, conform documentului, este propusă abrogarea lit. b) din art. 12 al Legii privind asigurarea activităţii preşedintelui Republicii Moldova, ceea ce înseamnă că foștii președinți de țară ar putea să nu mai beneficieze de asistenţă medicală gratuită şi, o dată pe an, tratament balneo-sanatorial gratuit. Totodată, autorii solicită modificarea lit. d) – expresia „imunitate diplomatică” să fie substituită de „pașaport diplomatic”.

La fel, art. 13, alin. (2), care prevede că „pensia se acordă de la data la care persoana ce a ocupat funcţia de preşedinte al Republicii Moldova atinge vârsta de 62 de ani (bărbaţi) şi 57 de ani (femei)”, ar putea fi modificată astfel: „pensia se acordă de la data la care persoana ce a ocupat funcția de președinte al Republicii Moldova atinge vârsta în condițiile art.41 din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii”.

Totodată, deputații Reniță și Carp propun ca ex-președinților să le fie asigurată securitatea personală și să beneficieze de automobil la solicitare pe o perioadă de un an.

De asemenea, conform documentului, art. 16 ar putea fi modificat astfel încât foștilor șefi de stat să nu li se păstreze imunitatea diplomatică, ci pașaportul diplomatic „în condițiile Legii nr. 273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte”.

Sursa: Iurie Reniță/Facebook

„Inițiativa Guvernului de modificare a Legii privind asigurarea activității Președintelui Republicii Moldova este una necesară, oportună, dar nu și suficientă. Eficientizarea gestionării resurselor bugetare în cazul înalților demnitari de stat trebuie extinsă și modificată în profunzime, astfel ca, după expirarea mandatului, foștii demnitari să fie într-o situație similară cu toți cetățenii care i-au încredințat un mandat sau altul. În opinia noastră, excesul de facilități stabilite prin lege demnitarilor după expirarea mandatului generează o firească nemulțumire în rândurile cetățenilor și se înscrie perfect în noțiunea de echitate, solidaritate socială și de economisire a finanțelor publice”, a motivat Reniță într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Anterior, Reniță și Carp au elaborat un proiect de lege prin care au propus ca mai multe facilități acordate foștilor deputați, președinți de Parlament și prim-miniștri ar putea fi excluse.