DOC/ A avut sau nu Șor permisiunea de a pleca din țară? Cum răspunde CA Cahul

Deputatul Ilan Șor, condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani, nu a avut decât o singură permisiune de a părăsi R. Moldova, între 9-19 august 2018, când s-ar fi aflat în Israel pentru tratament.

De atunci și până în prezent, Curtea de Apel Cahul nu a emis vreo încheiere prin care inculpatului în dosarul fraudei bancare i-ar fi fost acordată permisiunea de a părăsi teritoriul R. Moldova, se arată într-un răspuns pentru ZdG al instanței.

Astăzi, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, cu trimitere la date deținute de ministerul pe care îl conduce, a declarat că Ilan Șor și Vlad Plahotniuc nu au părăsit teritoriul R. Moldova.

„Cunoaștem că are interdicție de a părăsi Moldova, investigăm să vedem dacă a încălcat sau nu acest regim de interdicție”, a răspuns Andrei Năstase pentru Unimedia.

Anterior, în presă s-au vehiculat date precum că Ilan Șor ar fi părăsit R. Moldova, în legătură cu evenimentele din viața politică. Pe 14 iunie însă a apărut o informație documentată prin care s-a anunțat că la bordul unui avion era familia lui Ilan Șor și câteva persoane apropiate acestuia, nu și liderul formațiunii, Ilan Șor.

Ulterior, mașina lui Ilan Șor ar fi fost surprinsă în Orhei.

Cu referire la liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, care a anunțat că a plecat peste hotare la familia sa, Andrei Năstase a declarat, de asemenea cu referire la datele MAI, că acesta nu ar fi părăsit R. Moldova.

„Din informațiile operative pe care le avem, Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Moldova pe data de 14 iunie, cu un automobil de marca Mercedes prin Transnistria, a ajuns într-un oraș din Ucraina, a luat un avion până într-un alt oraș din Ucraina, iar de acolo a plecat la Londra. Plahotniuc și-a comandat un charter care l-a așteptat pe aeroportul Chișinău, dar probabil din frica că ar putea fi oprit, a renunțat la acea cursă charter și a plecat prin Ucraina”, a declarat Andrei Năstase pentru Unimedia.


loading...

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *