Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Discursul Nataliei Gherman, candidata R.…

Discursul Nataliei Gherman, candidata R. Moldova la funcția de Secretar General ONU

Natalia Gherman, fostul ministrul de Externe, candidatul R. Moldova la postul de Secretar General al Organizației Națiunilor Unite (ONU), a fost audiată ieri de Adunarea Generală.

Timp de zece minute, Natalia Gherman și-a prezentat viziunile și a încercat să convingă că anume ea ar trebui să ocupe funcția de Secretar General al ONU. „Am decis să candidez la această funcție pentru că sunt ferm convinsă că activitatea Naţiunilor Unite nu a fost niciodată atât de necesară ca acum, fie că este vorba despre combaterea sărăciei, încheierea unui război, lupta pentru drepturile omului sau salvarea planetei noastre”, a declarat Natalia Gherman.

„Sunt convinsă că experienţa acumulată din funcţia mea anterioară din R. Moldova va fi foarte relevantă pentru acest post. Am experienţă în toate domeniile importante din agenda Naţiunilor Unite”, a adăugat ea.

Totodată, Natalia Gherman și-a încheiat discursul cu îndemnul: „Trebuie să învăţăm cum să comunicăm mai bine cu cetăţenii din întreaga lume. Noi trebuie să facem Organizaţia Naţiunilor Unite mai cunoscută şi înţeleasă. Acestea ar trebui să fie principiile viitorului Secretar General”.

Ale­ge­rile urmează să aibă loc în toamna anu­lui curent, în cadrul Adu­nă­rii Gene­rale ONU, actu­a­lul man­dat al Secre­ta­ru­lui Gene­ral al ONU, Ban Ki-moon, urmând să expire la sfa­rşi­tul anu­lui 2016. Pro­ce­dura pre­vede selec­ta­rea can­di­da­ţi­lor de către un Comi­tet auto­ri­zat de Adu­na­rea Gene­rală ONU şi îna­in­ta­rea aces­tora către sta­tele mem­bre.

Men­țio­năm că Nata­lia Gher­man este o diplo­mată, filo­logă și poli­ti­ci­ană din R. Mol­dova, ex-viceprim-ministru și minis­tru al Afa­ce­ri­lor Externe și Inte­gră­rii Euro­pene al R. Mol­dova din mai 2013 până la 20 ianu­a­rie 2016. Din 22 iunie până la 30 iulie 2015 a fost prim-ministru inte­ri­mar al R. Mol­dova. ‬