Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   „Diplomația de caviar” - observatorul…

„Diplomația de caviar” – observatorul orb al exercițiilor militare din regiunea transnistreană

Astăzi, 27 martie, expertul politic de securitate, Rosian Vasiloi, a prezentat un studiu întitulat „Menținerea trupelor de ocupație în regiunea transnistreană: eșec al diplomației de „caviar” și dispreț față de dreptul internațional”. Autorul studiului susține că relațiile cu regiunea transnistreană nu se vor îmbunătăți atâta timp cât autoritățile de la Chișinău nu vor veni cu o poziție fermă și nu vor insista să fie retrase necondiționat trupele militare rusești de pe teritoriul R. Moldova.

„Anul trecut a fost semnată în Parlament declarația de retragere a trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova. Acest subiect a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței Organizației Națiunilor Unite (ONU), după care, tot autoritățile de la Chișinău au cerut retragerea acestui subiect. Toate acestea ne lasă impresia că semnarea acestei declarații este, de fapt, o acțiune de imagine politică cu conotații electorale”, susține Vasiloi. Totodată, acesta spune că, în ultimii ani, în regiunea transnistreană, a crescut numărul exercițiilor militare.

 „Dacă în anul 2016 au fost organizate 48 de exerciții militare, atunci în anul 2017 – 150 și aceste exerciții au fost monitorizate de Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), deși, conform Acordului, ar trebui să fie neutru și să nu se implice în astfel de acțiuni. Tot în ultimii ani observăm că regiunea transnistreană investește tot mai mulți bani pentru dezvoltarea și dotarea armatei din regiune. Astfel, pentru armata din stânga Nistrului sunt alocați peste 1,4 din PIB-ul regiunii. Dezvoltarea armatei din regiune este finanțată și de Federația Rusă. Este alarmant  și faptul că resursele colectate de administrația secesionistă din exporturile efectuate pe piața UE, alimentează înarmarea forțelor paramilitare, și nu în beneficiul populației”, subliniază expertul.

Rosian Vasiloi constată că în toți cei 27 de ani de independență, orice inițiativă de rezolvare a conflictului transnistrean s-a soldat cu eșec. Asta are loc din cauza faptului că nici până astăzi autoritățile R. Moldova nu au o politică instituționalizată pentru reglementarea conflictului transnistrean: „Autoritățile R. Moldova trebuie să ceară mediatorilor și observatorilor în formatul 5+2 restabilirea funcției de bază a Misiunii OSCE de a inspecta toate obiectivele militare ale trupelor de ocupație a Federației Ruse și structurilor paramilitare separatiste”. Cu toate acestea, Igor Munteanu, directul IDIS Viitorul remarcă faptul că funcția și rolul minisiunii OSCE a devenit „o diplomație de caviar, adică o diplomație scumpă care nu dă niciun rezultat, ultimul raport desfășurat fiind făcut în anul 2004. Ei nu se arată deranjați de prezența ilegală a trupelor rusești pe teritoriul R. Moldova și lasă impresia că ele nici nu ar exista aici”, menționează Munteanu, asta în contextul vizitei oficiale la Chișinău a  lui Franco Frattini, reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Italiei pentru procesul de reglementare transnistreană.

Radu Burduja, secretar general al Ministerului Apărării, a menționat că prezența trupelor rusești pe teritoriul R. Moldova reprezintă mai multe riscuri pentru stat și încalcă neutralitatea statului. „Intensificarea pregătirilor militare din stânga Nistrului este un motiv de îngrijorare. Trupele GOTR au mărit în anul 2017 numărul exercițiilor militare cu peste 40 %, comparativ cu anul 2016. Deși liderii din stânga Nistrului și Federația Rusă invocă un caracter defensiv al acestor exerciții, adesea, observăm că aceste acțiuni au un caracter ofensiv. În acest sens, am transmis președintelui R. Moldova strategia națională de apărare și acum așteptăm ca acest proiect să fie transmis Parlamentului”, a declarat secretarul general al Ministerului Apărării.

„Declarațiile despre prezența ilegală a armatei 14 pe teritoriul R. Moldova a devenit așa de rutinară că am putea  să le punem pe niște note și să le dăm corului de preoți din beciul lui Dodon ca să le cânte, îmi cer scuze că sunt atât de dur… Este nevoie de o voință politică consecventă și fermă. Incertitudinea cu care se poartă aceste discuți cu partenerii externi și lipsa de verticalitate politică ne-a adus unde suntem”, a opinat Iurie Reniță, ex-ambasador în România, Belgia și la NATO.

Amintim că, la 17 noiembrie 2017, în regiunea transnistreană au avut loc acțiuni ample de mobilizare a forțelor armate. Conform informațiilor prezentate de liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, la aceste „antrenamente” au participat 39.979 de bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani.

Potrivit lui Krasnoselski, scopul antrenamentelor este de a instrui rezerviștii „pentru a salva oamenii în cazul unor calamități naturale sau unor catastrofe provocate de oameni”.  Cu toate acestea, Chișinăul nu a venit încă cu nicio reacție la aceste acțiuni întreprinse în regiunea din stânga Nistrului.

Au trecut deja 27 de ani de la încheierea războiului ruso-moldovenesc de pe Nistru, când a fost semnat un acord privind soluționarea pașnică a conflictului. Mai târziu, Federația Rusă s-a angajat să-și retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, lucru pe care nu l-a făcut până acum.