Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Detalii oficiale despre dosarul în…

Detalii oficiale despre dosarul în care este vizat Nistor Grozavu

Viceprimarul Nistor Grozavu a fost reținut de ofițerii CNA marți, 25 aprilie 2017, și trimis plasat în arest preventiv pentru 72 de ore

Fostul viceprimar al municipiului Chișinău Nistor Grozavu este audiat astăzi, 20 septembrie, în cadrul unui dosar aflat în gestiunea Procuraturii mun. Chișinău care vizează scheme infracționale privind obținerea ilegală a loturilor de pământ pentru construcție, prin încheierea contractelor de arendă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur, fostul viceprimar nu are statut de învinuit și nu este reținut, ci doar audiat de procurori. După efectuarea acțiunilor de urmărire penală, precizează reprezentantul PG, procurorii vor stabili statutul care urmează a-i fi atribuit și aplicarea măsurii preventive.

Este vorba despre unul dintre cele trei dosare deschise pentru crearea unei scheme infracționale privind obținerea ilegală a loturilor de pământ pentru construcție, anunțate de PG la 9 septembrie, curent.

Dosarele au fost pornite în baza informațiilor Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI și ale Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

În cadrul acestor dosare procurorii au organizat la 9 septembrie 21 de percheziții în birourile de serviciu, în automobilele și la domiciliile a zece foști și actuali funcționari din cadrul Primăriei municipiului Chișinău, persoane fizice și jurdice.

În septembrie 2018, ZdG scria că în ultimii 5 ani, printr-o schemă în care au fost implicați avocați, executori judecătorești, judecători, oameni de afaceri, dar și diverși funcționari, municipiul Chișinău a fost deposedat de peste 30 de loturi de teren, cu o suprafață totală de aproximativ 5,5 hectare și o valoare de piață de peste 100 de milioane de lei.

Tot atunci scriam că dosarele penale deschise de procurori pe acest caz bat pasul pe loc. 

Pe 4 iulie, Nistor Grozavu au fost demis din funcția de viceprimar cu 36 de voturi ale consilierii municipali.

Nistor Grozavu este vizat și într-un alt dosar penal, referitor la fraudarea proiectului parcărilor cu plată în Chișinău.

În prezent, pe banca acuzaților se află viceprimarul Nistor Grozavu, milionarul Alexandr Pincevschi și ex-primarul Dorin Chirtoacă. Principalul figurant în dosar, Igor Gamrețki, fost șef al Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicații, a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Alți patru bănuiți în dosar au fost scoși de sub urmărire penală.