Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Despre ce a discutat premierul…

Despre ce a discutat premierul Streleț cu premierul Medvedev

Preşedintele Guvernului Federaţiei Ruse l-a felicitat pe Valeriu Streleţ cu ocazia învestirii în funcţia de prim-ministru al R. Moldova.

Interlocutorii au discutat subiectele de actualitate de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-ruse, pledând pentru promovarea de mai departe a dialogului politic între cele două ţări la diferite niveluri, dezvoltarea cooperării în domeniul comercial-economic, energetic şi cel umanitar.

De asemenea, cei doi şefi de guvern s-au pronunţat pentru reluarea cât mai curând posibil a activităţii Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică, ultima şedinţă a căreia a avut loc în anul 2012.

Un subiect aparte al discuţiei l-a constituit problematica reglementării conflictului transnistrean, fiind remarcată necesitatea revigorării procesului de negocieri şi întreprinderii unor acţiuni concrete menite să contribuie la consolidarea încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol. Premierul Valeriu Streleţ a pledat pentru finalizarea procesului de retragere a forţelor militare şi muniţiilor ruseşti de pe teritoriul R. Moldova.
Premierul Streleț l-a invitat pe omologul său rus să întreprindă o vizită în R. Moldova.