Deputații, nemulțumiți de Stindardul președintelui Parlamentului: „E rușinos să veniți cu așa proiect”

Proiectul hotărârii privind aprobarea Regulamentului Stindardului Președintelui Parlamentului Republicii Moldova a provocat mai multe discuții aprinse în Parlament. Mai mulți deputați s-au arătat nedumeriți de acest proiect, sugerând că acesta nu este propus la timpul și locul potrivit.

„Chiar nu am știut că trebuie așa ceva. Deși acest stindard există de vreo doi ani, cum a existat el fără așa o hotărâre, nu-mi imaginez”, a menționat Andrian Candu, înainte ca Sergiu Sîrbu să prezinte proiectul.

Potrivit proiectului, Stindardul Președintelui Parlamentului reprezintă o pânză pătrată, roșie, care are la mijloc Stema de Stat, a cărei acvilă este de aur, iar perimetrul pânzei este înconjurat de franjuri de aur. Originalul Stindardului este însoțit și de o plăcuță personalizată de aur, pe care este gravat prenumele și numele președintelui Parlamentului și data învestirii lui în funcție.

„Acest proiect mă face să cred că autorul suferă de grandomanie, adică mania de a-ți atribui importanță nejustificată. Un partid care a acces în Parlament cu 19 mandate și-a asigurat acum o majoritate. Este la locul ei această hotărâre? În viziunea mea e rușinos să veniți cu așa proiect. Căutați să îl retrageți și să veniți cu picioarele pe pământ”, a menționat deputata Maria Ciobanu, fracțiunea PLDM.

În replică, Andrian Candu a precizat că există un Stindard și al prim-ministrului și al președintelui R. Moldova și că acest Stindard ține de instituție, nu de persoană.

„Domnule autor, dvs știți care e percepția cetățenilor și ce cred despre actuala legislatură a Parlamentului? Nu e nici locul, nici timpul sau rostul potrivit. Veniți cu alte inițiative. Toată lumea știe care e componența acestei legislaturi. Ne-am făcut de rușine, deputați care s-au vândut ca rufele”, a spus Maria Ciobanu către deputatul Sergiu Sîrbu.

„Nu știu ce relevanță are atitudinea dvs față de acest proiect. Parlamentul în afară de acest proiect adoptă zeci de proiecte importante. Păcat că nu le votați”, a replicat deputatul democrat.

Proiectul a generat și nedumerirea socialiștilor, care au întrebat dacă există vreun act care i-ar obliga pe deputați să elaboreze o astfel de hotărâre și să o dezbată.

„Domnule Novac, poate ați fost la un ceai și erați într-o altă … nu știu. Nu ași fost atent. Am spus și repet exclusiv pentru dvs: art. 17 din legea 217 din 2010, privind Drapelul de stat al R. Moldova”, a răspuns Sergiu Sîrbu, fracțiunea PDM.

„Dl Sîrbu, probabil dvs nu erați aici când dl Candu a spus că nu înțelege nici el necesitatea acestei hotărâri”, a replicat Grigore Novac, fracțiunea PSRM.

După mai multe replici și zâmbete în plenul Parlamentului, deputații urmează să voteze proiectul la ora 15.00.

Foto: rtr.md


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Reporter

    AU UITAT DE STINDARTUL COORDONATORULUI?

    Da cum se poate așa ceva? Sau stindartul coordonatorului este în curs de elaborare? Va fi pe el un edelvais și o prostituată?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *