Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Deputat PLDM despre votarea Bugetului…

Deputat PLDM despre votarea Bugetului de stat şi Politicii fiscale pentru 2018: Vine să faciliteze, în viitoarele alegeri parlamentare, candidații PDM pe anumite circumscripții

 „Vineri, Parlamentul a votat în lectura a doua Politica bugetar-fiscală și Bugetul de stat. Ambele proceduri s-au votat absolut netransparent”, susține deputatul PLDM, Iurie Țap.  Reprezentantul PLDM a făcut referire astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, la unele lacune din procedura de vot. Iurie Țap a subliniat că ar putea fi afectat mersul reformei de descentralizare și că Guvernul vine să faciliteze unele localități pentru a se asigura, în contextul viitoarelor alegeri parlamentare. 

 „Sâmbătă seara târziu am aflat despre faptul că prin politica bugetar-fiscală a fost modificată Legea finanțelor publice și orașele-municipii vor beneficia de 35% din impozitul pe venit al persoanelor fizice care este colectat în teritoriul administrat, dar orașele rămân la cota de 20%. Este o abordare absolut ilegală și în acest sens voi face trimitere  la Legea privind descentralizarea administrativă care stabilește principiile descentralizării –  oportunități și condiții egale pentru autoritățile publice locale (APL), care trebuie să-și poată realiza obiectivele conform competențelor, și, în același context, amintesc și de principiul responsabilităților APL, care trebuie să asigure implementarea serviciilor publice la nivelul standardelor aprobate prin lege”, a spus Țap.

Deputatul PLDM este de părere că  Guvernul a mers pe calea favorizării primarilor PDM.  

În acest context, aș putea să fac trimitere la Hâncești, Edineț, unde sunt reprezentanți ai PD, Orhei, care este copilul de suflet al acestui partid. Dar, și de fapt, vine să faciliteze în viitoarele alegeri parlamentare candidații PD pe aceste circumscripții. Pe de o parte, aceasta va afecta grav dezvoltarea colectivităților locale respective, pe de altă parte, va fi un instrument de fraudare indirectă a alegerilor”, a conchis Țap.

Bugetul de stat pentru anul 2018 s-a aprobat la venituri în sumă de 36.618.500 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 42.332.400 mii de lei, cu un deficit în sumă de 4.713.900 mii de lei.

Amintim că, pe 3 decembrie curent, a avut loc turul al doilea de scrutin pentru alegerea primarului orașului Sângera, municipiul Chișinău, și a primarului comunei Berlinți, raionul Briceni. Totodată, în comuna Lăpușna, raionul Hâncești, s-a desfășurat votarea repetată pentru alegerea primarului comunei. Astfel, în toate cele trei localități, primari au devenit reprezentanți ai Partidului Democrat din Moldova (PDM). Anterior, în primul tur al alegerilor locale, alți 7 candidați PD au devenit primari. Totalizând, din 10 candidați PDM, 10 au devenit primari de localități. Niciun reprezentant al opoziției extraparlamentare nu a apărut pe liste. Această stare de lucruri a fost argumentată prin presiunile exercitate asupra eventualilor candidați din partea PAS sau PPDA. În prezent, aproape jumătate din cei 898 de primari din R. Moldova sunt afiliaţi Partidului Democrat.

La 5 decembrie curent, Asociația Promo-LEX a semnalat o serie de abuzuri la alegerile locale din turul doi. Acestea țin de prezența lângă o secție de votare a unui număr de șase deputați, transportarea organizată a alegătorilor în cel puțin patru cazuri, umbrele oferite cadou, precum și alte nereguli.