Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Deja vu la tribuna Parlamentului:…

Deja vu la tribuna Parlamentului: Gaburici despre diploma sa

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, susține că a răspuns de nenumărate ori la întrebări despre diploma sa și că la acest subiect s-a expus Procuratura Generală, de aceea nu vrea să animeze tema respectivă. Reacția ministrului a fost expusă la tribuna centrală a Parlamentului în ședința din 23 februarie, când acesta a fost audiat în contextul moțiunii simple depuse de PSRM asupra politicii interne în domeniul economiei.

Odată cu demararea dezbateriii moțiunii simple, deputații PL au afișat la tribunele une își au locurile foi pe cu mesajul „Diploma?”. Ulterior, deputata PL, Alina Zotea, i-a solicitat lui Chiril Gaburici să comenteze declarațiile făcute acum două zile de Andrian Candu în fața studenților USM, în contextul scandalului legat de diploma sa.

„Un student care n-a învățat bine, n-a fost sârguincios, poate n-ar fi cazul să merite diploma… Poate acel student care nu prea a învățat bine și totuși a făcut rost de certificatul de absolvire…, să nu beneficieze de lucrul la care el pretinde nemeritat, salariul la care pretinde nemeritat…”, a declarat la 21 februarie Andrian Candu studenților de la Universitatea de Stat din Moldova.

Chiril Gaburici a declarat că nu poate comenta aceste afirmații și a insistat asupra faptului că a răspuns de-a lungul timpului de nenumărate ori la întrebări despre diploma sa, iar în acest sens s-a pronunțat și Procuratura Generală.

Ex-premierul s-a arătat nedumerit de motivele „de a ține în viață această temă”. Chiril Gaburici a replicat că pe deputați ar trebui să-i intereseze situația la Ministerul Economiei. Ministrul a declarat că odată cu revenirea în politică a fost conștient de faptul că va reveni și „mizeria”, dar a precizat că scopul său este de a contribui, folosind cunoștințele și experiența sa, la dezvoltarea economiei R. Moldova.

„Toată mizeria care este creată artificial nu o să mă deranjeze în actvitatea mea de toate zilele, voi face tot posibiliul ca viața oamenilor să fie mai bună”, a declarat Chiril Gaburici de la tribuna Parlamentului, care a mai adăugat că abilitățile îi permit să fie un manager la Ministerul Economiei și că are o echipă puternică care va face față provocărilor. Acesta le-a spus deputaților că pentru el nu contează funcția, ci cunoștințele pe care le are și care i-ar pemite să construiască de la zero proiecte de succes.

Chiril Gaburici nu a oferit niciodată explicații referitor la diploma în baza căreia a acees la studii superioare. În 2015, după publicare în ZdG a anchetei „CV-ul necenzurat al premierului”, Procuratura Generală a deschis în dosar penal pentru falsificarea diplomei, dar l-a clasat în același an pe motul expirării termenului de prescripţie pentru tragere la răspundere penală. A doua zi după învestirea lui Chiril Gaburici în funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii, ZdG a solicitat acces la materialele acelui dosar penal, dar şi copia ordonanţei de clasare a cauzei penale, Procuratura Generală a refuzat invocând protecția datelor cu caracter personal.

Citiți și

(Video) Procuratura Generală îl protejează pe Gaburici, iar ministrul „driblează” discuţiile despre studiile sale