Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Decizia Curții Constituționale: Directorii ANRE,…

Decizia Curții Constituționale: Directorii ANRE, restabiliți în funcție

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională decizia Parlamentului privind abrogarea numirii directorilor Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

În urma examinării sesizării privind constituționalitatea hotărârii 224 din 3 decembrie, curent, CC a dispus încetarea temporară a efectelor Hotărârii recentă a Parlamentului prin care au fost demiși patru directori ANRE, ale căror mandate urmau să expire în 2019 și respectiv în 2020.

Hotărârea este definitivă și irevocabilă, intrând în vigoare la data adoptării și va fi publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova.

Amintim că la 3 decembrie, plenul Parlamentului a anulat hotărârea din 2013 prin care i-a desemnat în funcţii pe directorii  ANRE. Un proiect de lege în acest sens a fost propus de către fracțiunea socialiștilor din Parlament, după  ce au fost audiate rapoartele  viceministrului Economiei, Valeriu Triboi şi directorului ANRE, Sergiu Ciobanu. Socialistul Vasile Bolea a menţionat că în momentul în care au fost numiţi directorii ANRE au fost înregistrate anumite devieri.

Proiectul de lege a fost adoptat prin votul a 50 de deputați PCRM, PSRM, PD și PL.

Potrivit Președintelui Parlamentului, Andrian Candu, punerea la vot a acestei hotărâri este una ilegală din punct de vedere juridic.

„Consider că tot ceea ce înseamnă ANRE trebuie să treacă printr-o revizuire completă. Personal mă voi adresa Curţii Constituţionale pentru a evita acele efecte juridice care s-ar putea genera în urma acestei hotărâri anulate”, a menționat președintele Parlamentului.