Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   De ce PDM și PL…

De ce PDM și PL nu pot împărți Ministerul Transporturilor? „A fost tot timpul o turtă dulce”

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a devenit în ultimul timp un subiect mediatizat de presă, nu pentru realizările sale ci pentru că este disputat de două partide care nu-l pot împărţi. Acest minister este mărul discordiei care împiedică formarea alianţei de guvernare şi a noului guvern într-o situaţie complicată pentru R. Moldova, când bugetul pentru 2015 nu a fost aprobat, leul continuă să se deprecieze, iar reformele au fost lăsate baltă.

Vasile Ursu, care a condus pe timpul guvernării comuniştilor această instituţie pe parcursul unui an, din 2007 până în 2008, spune că acest minister este o sursă de venit pentru partidele politice, iar astfel de scandaluri, ca cel al cesionării aeroportului şi reparaţia trenurilor vine să confirme această supoziţie. „Ministerul acesta a fost tot timpul o bucăţică dulce. Sunt multe lucruri care fac ca Ministerul Transporturilor să fie dorit de partidele ce au trecut în Parlament. Vă pot spune numai despre două lucruri care sunt cele mai importante, această este Aeroportul şi Căile Ferate. Încă pe timpul când conduceam eu această instituţie, veneau diferiţi emisari de aici şi de peste hotare pentru a privatiza Căile Ferate, de a le da în arendă, în concesiune aşa cum au dat Aeroportul. Îmi spuneau că în toate ţările normale, căile ferate sunt în gestiunea privată”, zice Ursu.

Fostul funcţionar spune că şi drumurile reprezintă un punct foarte atractiv pentru noii aleşi. „Toate aceste fonduri europene care vin acum în Moldova trebuiesc valorificate de cineva, probabil că ambele partide au gustat din această dulceaţă şi nu pot ceda acum”, crede el. Ursu cheamă ca nu doar Procurorul General să fie un profesionist din afara ţării, dar şi ca Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor să fie gestionat de un tehnocrat. „Dacă ar fi patrioţi mari toţi trei lideri de partide şi ar fi dorit ca acest domeniu să prospere, puneau în fruntea acestui minister un specialist nu un fost medic veterinar ca pe timpul când acest minister era controlat de Partidul Liberal, ori un om de mâna a cincea pe linie de partid ca în cazul democraţilor. Dacă ei doresc cu adevărat ca acest minister să aibă o dezvoltare de lungă durată, iar lucrurile să prospere, e nevoie de un specialist care îşi cunoaşte meseria şi nu îndeplineşte sarcinele puse de partid”, precizează Ursu.

Ministerul Transporturilor gestionează proiectarea şi executarea lucrărilor asupra drumurilor naţionale, transportul naval, transportul aerian şi cel rutier. În timpul Guvernului Filat această instituţie a fost condusă de ministrul liberal, Anatol Şalaru. După demisia acestui guvern şi plecarea Partidului Liberal de la guvernare, ministerul a revenit PDM-ului, iar ministru a fost numit Vasile Botnari.