Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   De ce a acceptat Streleț…

De ce a acceptat Streleț să devină prim-ministru

Valeriu Streleț este noul candidat propus de PLDM la funcție de prim-ministru al R. Moldova. Acesta a fost propus de fracțiunea PLDM, după ce Maia Sandu nu a fost acceptată de liderii AIE3.

„Am acceptat promovarea de către colegii din PLDM și, ulterior, desemnarea pentru funcția de prim-ministru de către Excelența Sa, Nicolae Timofti, din câteva considerente:

– Maia Sandu, pe care o respect mult și o admir, nu a întrunit susținerea consensuală a părților semnatare ale Acordului AIE III pentru funcția vizată. Totodată, cred cu fermitate că obiectivele care și le-a propus pot fi atinse printr-o abordare complexă, sistematizată și etapizată, pornind chiar de la prevederile Acordului de constituire a AIE III;

– O eventuală perpetuare a stării de incertitudine și instabilitate politică poate avea efecte ireversibile, generând o reacție în lanț de destabilizare sistemică. Acest lucru și-l doresc cu ardoare toți inamicii interni și externi ai R. Moldova. Nu avem timp de pierdut!

– Suntem într-o profundă criză economică, politică, socială și morală, generată de fraudele din sectorul financiar-bancar, corupție, lipsa unor repere de dezvoltare și ineficiența instituțiilor publice. Cu cât mai repede va fi investit un Guvern pro european, susținut de o majoritate politică clar definită – cu atât mai repede vom putea soluționa eficient provocările fără precedent care ne stau în față.

– În final, sunt un om de partid care respectă și onorează responsabilitățile care i-au fost delegate”, a explicat Streleț.

Totodată, acesta s-a arătat ferm convins că va fi susținut de colegii lui. „Nu voi face prea multe declarații publice până la investirea Guvernului AIE III, concentrându-mă pe definitivarea programului de activitate a Guvernului și consultările cu partenerii sociali relevanți: mediul academic, sindicate, patronate, societatea civilă, mediul de afaceri și altele”, a adăugat candidatul la funcția de prim-ministru.